Frustrările lui Ianuarie!

Una din dorințele anului trecut a fost ca anul 2016 să fie anul meu de frumusețe. Știu că sună puțin superficial dar are o anumită importanță. Nu voi dezbate ceea ce reprezintă ci faptul ca am început anul intr-o notă de film de groază. Dacă stau să ma gândesc mai bine pentru mine luna ianuarie este echivalentul unei zile de luni

1. Legea anti-fumat:

Am fost de-adreptul terorizată de nebunia asta. Toate posturile de televiziune și de radio m-au exasperat cu legea asta. Am auzit atâtea dezbateri pro și contra și atâtea idioțenii în decursul a doar cateva săptămâni, că am ajuns să fiu confuză dacă e mai bine să fumez sau să nu fumez, chiar am fost convinsă că eu defapt sunt o fumătoare înrăită care sparge cinci pachete de țigări pe zi. Nu, nu sunt fumătoare, dar am ajuns să simpatizez cu fumătorii. Agresivitatea unora dintre nefumători m-a șocat și în egală măsură am ajuns la concluzia ca discriminarea e mult mai puternică acum față de cei care au acest viciu. Nu încurajez pe nimeni să fumeze, însă nu țin minte să se fi găsit vreodată o rezolvare la orice fel de problemă prin agresivitate și nesimțire. Prin faptul că unii acum pur și simplu fac polemici de cât de bine s-au simțit ei în cutare local fără fum și fără sa fie intoxicați. Cu atitudinea asta mă gândesc că vor rămâne și fără prieteni. Soluția cea mai simplă ține de bunul simț și de faptul că un manager de local știe cum să ceară clienților să nu fumeze, fără a le vârî legislația sub nas. Același lucru este valabil pentru oricine. Cumva totul se reduce la cei șapte ani de acasă.

2. Educarea copilul și agresivitatea în familie.

Am menționat educația puțin mai sus. Ianuarie a adus cu sine un concediu medical de 2 săptămâni, care mi-au pus creierii pe moațe. Dacă o știre nu se lega de legea anti-fumat, se lega de cazul Bodnariu. Mi-a părut sincer rău cand am văzut cazul, iar apoi am realizat că unele țări chiar merg pe legislație. Unde e lege nu-i tocmeală, chiar dacă legea e puțin scrântită. Nu știu cum se educă copiii norvengieni. Probabil se nasc cu un fragment de ADN în plus, care nu are nevoie de disciplinare.

Intr-o dezbatere tema principală era superficialitatea românilor. S-a descoperit ca peste 65% din români iși agreseaza fizic sau psihic copilul, dar acum toți erau solidari cu familia norvegiană. Că defapt pe noi ne interesează mult mai mult capra vecinului și nu dorim să evoluăm. Cel puțin asta era opinia acceptată de mass-media.

Când am obosit să mai vizionez tâmpeniile prezentate la TV am înțeles că:

1. fiecare țară are legile ei și le aplică în consecință.
2. suntem solidari nu superficiali
3. metodele de educare diferă de la o țară la alta, la fel ca valorile.
4. o palmă la fund sau privarea de desert, atunci când copilul este indisciplinat, nu e un capăt de lume și nu va umbla la psihiatru toată viața.
5. trebuie să existe limite pentru orice. chiar și pentru prea mult bine.
6. nu susțin agresivitatea față de nimeni și de nimic, susțin disciplinarea corectă. Disciplinare nu înseamnă agresiune psihologică.
7. temă de casă: toți cei care susțineți că un copil poate face tot ceea ce dorește, poate primii tot ceea ce dorește, doar pentru că e copil, va ajunge la un moment dat un adult cu aceleași valori înrădăcinate. Va face tot posibilul sa primească și să facă tot ceea ce dorește și atunci nu va fii nimeni care să îi explice cum stă treaba cu disciplina.

3. Hai să aruncăm cu …. în analfabeții cu acces la internet….

Polemica anului, analfabetismul din ce în ce mai crescut. Sunt ușor părtinitoare, faptul că din când în când faci câte o greșeală gramaticală, că mânânci un i pe ici pe colo, că faci un dezacord, se poate ierta. Nimeni nu e perfect și nici nu le știe pe toate. Faptul că unii îmi agresează vederea, că de multe ori am impresia ca scriu în chineză și pe lângă asta mai sunt și agresivi dacă încerci să îi corectezi, asta nu se iartă. Generația asta de analfabeți și agramați va educa generația viitoare. Sau le va face creierii terci. Vorba colegului meu : „o să facem entorsă la creier”.

Mai sunt….

NO cheers,

Issel

 

 

 

Cartea lunii – Ianuarie – Războiul ciocolatei

Recenzia e cam târzie, dar povestea va rămâne mereu de actualitate.

Luna ianuarie a adus cu sine boală și două săptămâni de „arest la domiciliu”. Ce activitate mai bună să îndeplinesc decât cititul?

Am citit câteva recenzii legate de această poveste. Mai exact am achiziționat cartea după ce citisem o recenzie, iar după ce am terminat de lecturat am căutat și părerile altor cititori.

Povestea e spusă într-un mod alert, cel puțin aceasta a fost senzația mea de la început până la sfârșit. Robert Cormier e un maestru în clădirea și destrămarea unei imagini, iar caracterele sale sunt puternice și în același timp vulnerabile. E greu de explicat, dar cei care au citit își dau seama despre ce vorbesc.

Mi-a plăcut citatul pe care Jerry, personajul principal, îl vede în fiecare zi: Să îndrăznesc să tulbur universul?

Jerry are tăria de a face acest lucru, inițial ca o provocare apoi din ambiția de a dovedii că în lumea minusculă a liceului Trinity există individualitate.

Pe scurt: Anual în cadrul unui liceu pentru băieți se organizează o vânzare masivă de ciocolată. Fiecare elev participă la eveniment, iar fondurile sunt folosite pentru bunăstarea instituției.

De asemenea în cadrul aceluiași liceu se deosebesc o serie de caractere. Vigilenții, clubul secret și oficial inexistent al celor mai puternici elevi, club condus cu o mână de fier de Archie Costello. Fratele Leon, directorul adjunct, un individ avid după putere cu înclinații destul de violente la adresa oricui încearcă să îi stea in cale. Jerry, cel ce tulbură universul.

Jerry este provocat de către Vigilenți să refuze participarea la evenimentul anual, însă lucrurile iau o turnura bizară în momentul în care Jerry se opune sistemului după încheierea provocării.

Mi-a plăcut recenzia făcută aici. Mai exact fragmentul acesta: „Turul de forță în lumea întunecată a minții adolescentine pe care-l face Cormier este cu atât mai plin de suspans și seducător cu cât personajele sale corespund întru totul unor prieteni pe care sigur i-ai avut și tu. Curajosul revoluționar, indiscutabilul lider, profesorul intrigant care joacă la două capete, prietenul care-ți este aproape și încearcă să-ți bage mințile-n cap până nu pățești ceva rău. Ce să mai, e ca și cum aș fi deschis un album foto vechi!”

Chiar dacă personajele au o amprentă bine definită, există totuși fărâma aceea de umanitate. Archie este personajul negativ, dar în spatele măștii afișate este vulnerabil, este mai mult un copil pus pe șotii, întunecate și înspăimântătoare, dar în definitiv farse.

Toți au o nevoie mai mult sau mai puțin sănătoasă de a fii acceptați, indiferent de modul în care se impun.

După ce am terminat lectura ajunsesem să îl simpatizez pe Archie și să îmi fie indiferent Jerry. Am fost mereu fascinată de personajele negative, iar cartea lui Robert Cormier mi-a deschis o ușă psihologică spre a înțelege anumite trăsături ale celor pe care de cele mai multe ori îi detestăm.

Recomand cartea cu nota 9.

Cheers,

Issel

Constat – lantul mesajelor…

…. cred ca toti am primit la un moment dat un mesaj de gen : „trimite acest text tutror celor din lista ta si vei avea o caruta de bani, bla bla bla”

Mdah, am dat peste o minune de genul asta in clasa a 5-a. Atunci era vorba de castigarea unei persoane pe care o iubeai si fiind atat de „matura”, iubeam mai ceva ca in povestile lui Disney. Mai trebuie sa spun ca biletelul meu din lant nu a functionat? …. bineinteles ca nu a functionat si pe langa asta timp de o saptamana am avut cei mai multi hateri din viata mea [ ca doar am trimis biletul la toata clasa, sa fiu sigura] 😀

Undeva prin negurile liceului ma izbeam frecvent de textul ala cu baiatul care iti batea parintii daca nu trimiteai mesajul sau mai departe, tin minte ca se termina intr-o nota horror. Nu l-am trimis mai departe, dar am pus bata de baseball in geam [in caz de orice eventualitate :)) ]

Mai apoi am fost intoxicata de mesajul copilului suferind de cancer si de faptul ca un motor de cautare dona familiei un cent pentru fiecare sms trimis mai departe. Am cautat putin prin vastul world wide web, si dupa 5 ani copilul era tot nou nascut si operatia inca nu se facuse. Ajunsesem la limita rabdarii…

Iar luna aceasta, surpriza, primesc un mesaj cu specialul Ianuarie 2014, care are 4 sambete si 4 duminici, care imi va aduce un sac de bani daca il voi trimite sau voi ramane saraca daca nu il voi trimite. Se termina in tonul acela sarbatoresc cu „trimite mesajul la 8 persoane care iti sunt dragi”. Asadar sa elaboram putin problema:

Eu primesc un „sac de bani” in fiecare luna, indiferent de cate sambete sau duminici numara, in principiu cei din management ii zic salariu, mai apoi saraca nu pot zice ca sunt dar nu ma dau banii afara din casa, asadar principiul „ce-am avut si ce-am pierdut” iar in ultima instanta, toti cunocutii mei imi sunt dragi, intr-o masura sau alta, iar alegerea a doar 8 persoane mi se pare un piculet cam aiurea. Normal ca doresc tuturor bine, de ce le-as trimite si biletelele lant?

Eu propun asa, fiind inceput de an, fiindca acum majoritatea ne facem planul de bataie pentru 2014, eu va doresc succes in tot ceea ce intreprindeti, sanatate pentru a va bucura de reusite, fericire, armonie si dragoste alaturi de cei pe care ii pretuiti! LA MULTI ANI! din ianuarie pana in decembrie…. si inca de 100 de ori pe atat!