Citesc – Cianură pentru un surâs

În sfârșit am intrat într-o oarecare logică a acțiunilor Melaniei Lupu.

După ce am terminat de lecturat acest volum mi-am pus și eu întrebarea, oare ce aș fi făcut dacă în locuința comună aș fi găsit ascunse două picturi de valoare? Nu sunt sigură că aș putea răspunde la o asemenea întrebare, la fel cum nici protagoniștii noștrii nu au știut ce i-a lovit.

Ce se întâmplă atunci când dintr-un accident casnic stupid, ca spargerea unei țevi de apă, locatarii unei căsuțe cochete din București, descoperă două picturi de valoare? Ei bine, primul gând ar fi fost predarea către autorități, însă atunci când fiecare are o agendă secretă, se hotărăsc să vândă lucrările unui mare colecționar de artă, pe o suma deloc de negllijat.

Iar dacă până aici lucrurile par in defintiv simple, ei bine oamenii încep să moară otrăviți cu cianură, iar panica instalată creează o atmonsferă întunecată, grea ca plumbul și plină de venin. Cine e ucigașul ascuns și care e metoda lui, din moment ce supraviețuitorii își autoimpun un regim alimentar spartan și totuși ineficient.

După prima victimă se instalează și primele sentimente de scepticism și repulsie, cei rămași neștiind care vor fi următoarele mișcări. Desigur, odată cu prima crimă, mușamalizată să pară o sinucidere, pe fir intră și poliția, totul culminând cu suspiciunea îndreptățită a maiorului Cristescu. Rând pe rând fiecare locatar devine un posibil suspect în același timp în care tot câte unul cade și victimă.

Sfârșitul este absolut halucinant, o răsturnare de situație fără precedent, iar criminalul un mic geniu tactic, însă cum nici o crimă nu e perfectă, la fel se întâmplă și în cazul acesta. Asasinul este demascat, picturile ajung…, ei bine nu vă spun unde, descoperiți singuri!

Spor la citit,

Cheers,

Issel

P.S. Să vorbim și despre volumul 2, Buna seara, Melania!