Citesc – Hoţul de cărţi – Markus Zusak

thebookthief_1

Nu obişnuiesc să fac recenzii la cărţi pe care nu am reuşit să le finalizez, însă povestea de faţă m-a captivat atât de mult încât pur şi simplu nu mă pot abţine să nu o recomand şi altora.

Am un anumit principiu pe care rareori îl încalc, şi anume acela de a nu fii dată pe spate de carţile cu recenzii foarte bune, sunt de părere că o poveste bună nu are nevoie de un martketing agresiv, că intr-un fel sau altul se vinde de la sine, iar atunci când naratoarea e nimeni alta decât Doamna cu Coasa, ei bine orice recenzie care doreşte să vândă e pur şi simplu inutilă.

M-am întrebat în câteva rânduri de ce e scrisă dintr-o perspectivă atât de nefirească şi răspunsul a fost halucinant, povestea e plasată in Germania anilor 40, atunci când neobişnuitul nostru narator, ei bine, era în plină expansiune.

Naraţiunea are un fir destul de simplu, astfel o urmărim pe micuţa Liesel Meminger în drumul ei neabătut spre cunoaştere. Cunoaşterea tainelor cititului într-o epocă în care erai atât de constrâns de societate, în care pentru multe familii o carte însemna o poziţie socială sau o condamnare la moarte. Însă Liesel nu pare dispusă să facă prea multe concesii. Atunci când, cu ajutorul tatălui vitreg, pătrunde în minunata lume a cărţilor, Liesel e dispusă să facă orice pentru setea ei de nestăpânit, ajungând să fure cărţi din incedierile organizate de trupele naziste sau chiar din biblioteca soţiei primarului.

Aşa cum a m mărturisit mai sus, încă nu am finalizat cartea, dar fascinaţia e cu atât mai puternică.

Spor la citit!!!

Issel

Anunțuri

Scriu – …. incoerente

 

 

Dincolo de geam lumea e diferita, e rece, monotona, umeda de la stropii de ploaie tocmai cazuti pe namolul incalzit de soare numit omenire.

 

Nu simt nimic din caldura falsa a unui vant instalat pe perete, un perete stupid ce face diferenta intre a avea sau a nu avea o viata civilizata, un perete vopsit in portocaliu, care dincolo de toate e doar un zid de pestera domestica.

 

Citesc printre randurile unui articol pixelat, un articol care dincolo de toate este nimic, doar energie ce nu poate fi palpata. Mi-ar placea sa fiu macar pentru un minut in pielea autoarei, sa trec de inhibitii, sa fiu deschisa, sa fiu indiferenta la cei care ma critica, sa fiu umana, sa ascult muzica de dincolo de notele muzicale. Sa fiu incoerenta si aplaudata pentru acest lucru, sa fiu perfecta asa cum doar eu pot fii, sa fiu ceea ce nu am fost niciodata. Imi doresc sa fiu curajoasa.

 

Dincolo de aburi, dicolo de nori, dincolo de tot ceea ce ma incojoara mi-as dori sa fiu neinteleasa, in senul meu, in geniul meu, in tot ceea ce imi este imposibil de realizat. Caci realizarea este deprimanta, descoperi lucruri pe care ar trebui sa le uiti, iti doresti cu disperare sa iesi din pielea ta, iti asumi riscul de a pune un picior in fata celuilalt, pentru ca viata, societatea si tot ceea ce te incojoara te obliga sa te misti, si parca tocmai atunci ai vrea sa stai pe loc. Sa asculti ceea ce nu ai auzit, sa vezi ceea ce nu ai vazut, sa simti imposibilul, iti doresti ca lumea sa se opreasca din rotatie pentru o bataie de inima iar apoi….. apoi e doar Haos!!!

Constat – Melancolie si vis implinit

De câteva zile mă paşte o uşoară umbră de melancolie. Simt un dor nespus pentru trecut, pentru zilele leneşe din studenţie, pentru cărţile cititie noaptea, pentru pauzele de cafea. Astăzi nu mai am timp pentru aproape nimic din ceea ce imi place cu adevărat. Lucrez zi lumină şi incerc să mă ridic la nivel standard ca gospodină. Nu spun că nu îmi place ceea ce fac, doar simt nevoia de evadare din cotidian, iar acum singura mea portiţă este o carte bună, când şi când.

Am băgat de seamă (cu stupoare) că blogul a împlinit nu demult 5 anişori. Au fost frumoşi, tumultoşi, presăraţi cu zâmbete şi mascote şi optimism şi pesimism şi multa dragoste şi multe împliniri. Am realizat subit că ne-am atins ţelul,  al meu a fost acela de a devenii economist, al Dreenei de a devenii fotograf profesionist. Nu vreau să pară laudă, e pur şi simplu adevărul.

Problema e următoarea: trebuie să îmi găsesc un vis nou, pentru care să lupt, pentru care să trudesc, de care să fiu mândră şi care să mă facă să zâmbesc la fiecare izbândă. … şi cumva visul acesta se leagă de partea literară…

Aş vrea ca peste cinci ani să dau reblog la postul acesta…

Issel

 

A venit iarna!…. e confirmat!

Ei bine da, a venit iarna cu fulgii mari si albi de nea si cu tot alaiul dupa. Ieri in zona montana Parang a nins serios pentru prima oara in sezonul acesta.

Nimic neobisnuit, poate doar sentimentul pe care il trezeste acest lucru, aceasta schimbare.

Ne aducem cu totii aminte de anii in care eram prichindei! ce nerabdatori eram sa ne aruncam in zapada pufoasa, sa tragem saniile dupa noi cu mainile inghetate, sa ne duelam cu turturi de cristal, sau sa construim un om de zapada, de care intotdeauna eram mandrii, chiar daca intotdeuna omul nostru iesea cam extraterestru.

Ce incantare era sa asteptam cuminti [eh nu chiar intotdeauna] ziua de 6 decembrie, caci stiam ca urma sa primim dulciuri din belsug si mai intodeauna o nuielusa imbracata cu fast, ….ca doar deh e simbolic, si ne promiteam de fiecare data ca „la anu’ o sa fim mai cuminti”

Iar apoi venea ultima saptamana de scoala, intodeauna lipsita de grijile temelor, intodeauna in tril de sarbatoare si in zumzet dulce de colinde. doua saptamani ne promiteam solemn sa nu mai pomenim cuvantul scoala, si mereu ne incalcam promisiunile….mai ales cand incepeau sa apara matusile care ne ciupeau dragastos [sau nu] de obrajorii si asa inghetati….si ne intrebau pe un ton de bebelusi chinuiti „cum a fost la scoala, inveti bine?….dar in ce clasa esti tu?…. ooo ce mare te-ai facut…yadda yadda]

Urma Craciunul, bucuria oricarui copil, caci venea Mosu cu sacu plin….si ne aducea mereu jumate din ceea ce ii scriam in scrisoare…..si de multe ori nici jumatatea adusa nu era chiar cea pe care ne gandeam ca o vom primii, dar de fiecare data bucuria era la fel de mare.

Personal dadeam mereu iama in dulciuri [ lucRu care se cam observa cu ochiul liber].

Iar ultimul lucru de notat in agenda copilariei era noaptea de 31 decembrie….gata schimbam anul, devenim mai mari si mai intelepti….cel putin pana in decembrie viitor.

Ce frumoase erau iernile.

Dar uite ca a timpul a trecut, si ieri nu am vrut sa primesc bucuria iernii in suflet. M-am ingrozit cand am vazut ca ninge, mi s-a facut pielea de gaina cand ma gandeam ca trebuie sa ies din casa, si mi s-a ridicat parul pe ceafa cand stiam ca aveam sa bantui mai toata ziua pe strazi.

Din an in an magazinele se imbraca in straie de Craciun tot mai devreme iar spiritul iernii devine tot mai comercial. deja au aparut reclamele cu oferte promotionale, deja ne bombardeaza toti cu ofertele de cazare la munte, deja simt ca e decembrie, iar cand vom ajunge pe undeva prin 21 decembrie voi simti ca s-a sfarsit iarna [mai putin din partea vremii…..ca o fi un geeeer]

Oare isi mai aminteste cineva de turta dulce facuta de bunica?

Oare isi mai aminteste cineva de adevaratul spirit al iernii?

PARERI?