Citesc – Hoţul de cărţi – Markus Zusak

thebookthief_1

Nu obişnuiesc să fac recenzii la cărţi pe care nu am reuşit să le finalizez, însă povestea de faţă m-a captivat atât de mult încât pur şi simplu nu mă pot abţine să nu o recomand şi altora.

Am un anumit principiu pe care rareori îl încalc, şi anume acela de a nu fii dată pe spate de carţile cu recenzii foarte bune, sunt de părere că o poveste bună nu are nevoie de un martketing agresiv, că intr-un fel sau altul se vinde de la sine, iar atunci când naratoarea e nimeni alta decât Doamna cu Coasa, ei bine orice recenzie care doreşte să vândă e pur şi simplu inutilă.

M-am întrebat în câteva rânduri de ce e scrisă dintr-o perspectivă atât de nefirească şi răspunsul a fost halucinant, povestea e plasată in Germania anilor 40, atunci când neobişnuitul nostru narator, ei bine, era în plină expansiune.

Naraţiunea are un fir destul de simplu, astfel o urmărim pe micuţa Liesel Meminger în drumul ei neabătut spre cunoaştere. Cunoaşterea tainelor cititului într-o epocă în care erai atât de constrâns de societate, în care pentru multe familii o carte însemna o poziţie socială sau o condamnare la moarte. Însă Liesel nu pare dispusă să facă prea multe concesii. Atunci când, cu ajutorul tatălui vitreg, pătrunde în minunata lume a cărţilor, Liesel e dispusă să facă orice pentru setea ei de nestăpânit, ajungând să fure cărţi din incedierile organizate de trupele naziste sau chiar din biblioteca soţiei primarului.

Aşa cum a m mărturisit mai sus, încă nu am finalizat cartea, dar fascinaţia e cu atât mai puternică.

Spor la citit!!!

Issel

Anunțuri

O casă pentru doi, vă rog!

Totul începe şi se termină cu o uşă, dar în cazul nostru nu s-a terminat nimic, nu încă, mai avem de făcut atât de multe, dar important este că am început cu o uşă.

Ar trebui să schimbăm uşa, zis şi făcut. Şi am schimbat toate uşile din casă, am schimbat parchetul, am pus gresie şi faianţă, am zugrăvit, am făcut curat şi apoi ne-am izbit cu capul de un perete.Decoraţiuni….

Dacă aş avea o casă cu o mie de camere garantez că le-aş decora pe toate şi fiecare ar fii unică, dar o mie de stiluri în două camere, e un lucru foarte anevoios să îi, mai placă şi lui….. imposibil! Soluţia a fost găsită dar nu neapărat unanim acceptată. A trebuit să aleg eu culorile care îmi plac (CREM, prietenii ştiu de ce) parchetul care îmi place (multe ore de negociere cu praful), faianţa pe care să aştept cu nerabdare să o curăţ (de era baia mai mare…..) gresia pe care să o spăl cu dragoste (că trebuie spălată zilnic) şi aşa mai departe. Am făcut multe compromisuri la bază, ne-am uitat urât unul la celălalt şi s-au fumat multe ţigări de nervi, dar am reuşit. În cele din urmă descrisă în trei cuvinte: casa e crem! Lucru ce lasă loc decoraţiunilor din etapa a doua, draperii, perdele, mobilier….

Octogenari

Îmi doresc să ajungem octogenari…. împreună

… în ciuda anilor dintre noi.

Am crescut într-o eră romantică, în care fetele frumoase erau curtate de bărbaţi chipeşi, primeau flori şi complimente, erau cerute de neveste cu mare pompă, iar el făcea orice pentru ea. Am realizat că eu nu eram o fată frumoasă sau cel puţin nu în accepţiunea aceea.

Am primit lalele furate din grădina mamei lui, cel mai frumos compliment a fost legat de faptul că arăt mai tânără decât sunt de fapt, e zgârcit la vorbă, mi-a spus că sunt frumoasă de vreo patru ori în cinci ani, dar atunci când a făcut-o m-am simţit ca Afrodita. Cina romantică pentru care toţi se dau peste cap să o facă atunci când te cer de nevastă s-a transformat într-un inel agăţat in buchetul de flori ce l-am primit de ziua mea, iar singura întrebare a fost Vrei?

Am împărţit strălucirea mirilor între noi, când lumea îl privea şi pe el cu aceeaşi dorinţă ca pe mine.

Suntem de cinci ani împreuă dar încă nu avem un an de căsnicie şi totuşi, cumva totul e perfect, nu am renunţat la romantism, l-am adaptat pentru noi. L-am făcut unic în felul lui, din egoismul de a mă completa pe mine. El e perfect, eu sunt perfectă şi asta e tot ceea ce contează.

Au existat regrete şi sunt convinsă că vor mai exista, dar ne-am clădit pe bucurii şi fundaţia e solidă. Suntem atemporali şi ne rezolvăm problemele, reparăm cu precizie acolo unde trebuie şi tot ceea ce sperăm este că vom fii şi noi la un moment dat octogenari legaţi de dragostea e ne-a adus împreună în faţa altarului.

image17

Scriu – …. incoerente

 

 

Dincolo de geam lumea e diferita, e rece, monotona, umeda de la stropii de ploaie tocmai cazuti pe namolul incalzit de soare numit omenire.

 

Nu simt nimic din caldura falsa a unui vant instalat pe perete, un perete stupid ce face diferenta intre a avea sau a nu avea o viata civilizata, un perete vopsit in portocaliu, care dincolo de toate e doar un zid de pestera domestica.

 

Citesc printre randurile unui articol pixelat, un articol care dincolo de toate este nimic, doar energie ce nu poate fi palpata. Mi-ar placea sa fiu macar pentru un minut in pielea autoarei, sa trec de inhibitii, sa fiu deschisa, sa fiu indiferenta la cei care ma critica, sa fiu umana, sa ascult muzica de dincolo de notele muzicale. Sa fiu incoerenta si aplaudata pentru acest lucru, sa fiu perfecta asa cum doar eu pot fii, sa fiu ceea ce nu am fost niciodata. Imi doresc sa fiu curajoasa.

 

Dincolo de aburi, dicolo de nori, dincolo de tot ceea ce ma incojoara mi-as dori sa fiu neinteleasa, in senul meu, in geniul meu, in tot ceea ce imi este imposibil de realizat. Caci realizarea este deprimanta, descoperi lucruri pe care ar trebui sa le uiti, iti doresti cu disperare sa iesi din pielea ta, iti asumi riscul de a pune un picior in fata celuilalt, pentru ca viata, societatea si tot ceea ce te incojoara te obliga sa te misti, si parca tocmai atunci ai vrea sa stai pe loc. Sa asculti ceea ce nu ai auzit, sa vezi ceea ce nu ai vazut, sa simti imposibilul, iti doresti ca lumea sa se opreasca din rotatie pentru o bataie de inima iar apoi….. apoi e doar Haos!!!

Constat – Femeie episodul 2, Nude

Nu vom discuta despre operele de arta ale marilor artisti, cu reprezentatii ale femeilor in cele mai variate ipostaze …

… desi un post dedicat ar creste considerabil rating-ul, ci ma refer la culoarea-minune a secolului XXI, cea care refuza sa iasa din trenduri, si anume :

In imagine: colier Rosantica, plic Chloe, bratara Missoni, pantofi Miu Miu, curea Alaia. sursa: http://www.mayra.ro/moda/trendsetter/trend-alert-accesorii-nude/

Desi e o nuanta fascinanta pana la ora actuala in kit-ul meu am doar un ruj senzational, care pune in evidenta un machiaj profesionist al ochilor.

Cheers,

Issel

Constat – Melancolie si vis implinit

De câteva zile mă paşte o uşoară umbră de melancolie. Simt un dor nespus pentru trecut, pentru zilele leneşe din studenţie, pentru cărţile cititie noaptea, pentru pauzele de cafea. Astăzi nu mai am timp pentru aproape nimic din ceea ce imi place cu adevărat. Lucrez zi lumină şi incerc să mă ridic la nivel standard ca gospodină. Nu spun că nu îmi place ceea ce fac, doar simt nevoia de evadare din cotidian, iar acum singura mea portiţă este o carte bună, când şi când.

Am băgat de seamă (cu stupoare) că blogul a împlinit nu demult 5 anişori. Au fost frumoşi, tumultoşi, presăraţi cu zâmbete şi mascote şi optimism şi pesimism şi multa dragoste şi multe împliniri. Am realizat subit că ne-am atins ţelul,  al meu a fost acela de a devenii economist, al Dreenei de a devenii fotograf profesionist. Nu vreau să pară laudă, e pur şi simplu adevărul.

Problema e următoarea: trebuie să îmi găsesc un vis nou, pentru care să lupt, pentru care să trudesc, de care să fiu mândră şi care să mă facă să zâmbesc la fiecare izbândă. … şi cumva visul acesta se leagă de partea literară…

Aş vrea ca peste cinci ani să dau reblog la postul acesta…

Issel