Constat – Cum stăm cu amabilitatea?

Cred că nu voi înțelege niciodată amabilitatea diferențiată în funcție de locul de muncă. Mă refer desigur la mediul privat și la cel de stat. De asemenea mă refer la serviciile primite în cele două medii.

Ca un exemplu recent, am fost zilele trecute cu o problemă de natură financiară la un consultant privat în asemenea cazuri. Nu mi-am făcut programare sau mai știu eu ce pe considerentul pe care:  întreb dacă omul e disponibil iar dacă nu urma să revin ulterior.

Am fost întâmpinată de o domnișoară cu zâmbetul pe buze, mi-am spus problema, iar răspunsul primit a fost de o amabilitate rară: ”momentan șeful meu este într-o mică ședință, dacă doriți puteți aștepta sau puteți reveni puțin mai târziu, sincer nu știu cât durează.”

Sincer  nu știu la ce mă așteptam dar în nici un caz la un zâmbet amabil Am hotărât să aștept și m-a lovit din nou bunul simț ” vă pot aduce ceva cât așteptați, o cafea sau altceva?”

Cred că am căscat ochii bine că am fost întâmpinată de același zâmbet plăcut. Am cerut un pahar cu apă, pentru că îmi era cald și pentru că tocmai fusesem șocată de două ori.

Cred ca ședința a mai durat aproximativ 10 sau 15 minute după care consultantul m-a primit în biroul său. Am discutat problemele ce mă apăsau, mi-a dat niște răspunsuri concrete și la obiect, fără să zâmbească ironic de neștiința mea, fără să îmi facă trimiteri la codul fiscal sau la cine știe ce articol legislativ.

Mi-a explicat lucrurile pe înțeles, concis și pe un limbaj accesibil. Iar după a venit al treilea șoc, știind că mă aflu în mediul privat știind că omul respectiv din asta are venit, nu m-a taxat cu nici măcar un leuț. Fără promisiuni de contract ulterior cu firma lui, fără concesii și fără obligații. Am întrebat tariful iar răspunsul cu ”nu face nimic” m-a luat pe neprgătite. Tocmai primisem o consultație gratuită la o firmă privată.

Apoi am stat și am făcut o paralelă cu un eveniment asemănător de acum 4 ani. O problemă de natura fiscală ivită la locul de muncă. Am hotărât de comun acord împreună cu reprezentantul instituției să cerem ajutorul organelor abilitate în acest sens, în primul rând pentru că informația respectivă o găseam denaturată cu fiecare sursă de internet iar în al doilea rând pentru că am descoperit că fiecare agenție din țară își cam are regulamentul propriu de funcționare.

Am ajuns la locul stabilit și ne-am lovit de o neștiință absolut halucinantă. Nu exagerez când spun că am repetat aceeași poezie la cel puțin 10 birouri, aflate unul lângă celălalt, primind de fiecare dată răspunsul” nu la mine, la colega” și așa mai departe. Într-un oarecare final și după o plimbare pe două etaje, am fost direcționați către șefa instituției, care ne-a primit cu un zâmbet chinuit și cu o privire de ”tocmai am fost deranjată de voi muritorilor”, am repetat poezia și am fost concediați scurt și la obiect ”consultați codul fiscal și pe cel al muncii”.Nu înțeleg de ce sunt plătiți oamenii aceștia și culmea e că sunt foarte mulți.

De serviciile medicale voi povesti cu altă ocazie.

fake-smile

 

 

Reclame

Constat – Cum stăm cu respectul?

Am aflat zilele trecute că s-a stins din viață Cristian Țopescu, probabil unul dintre cei mai buni comentatori sportivi din România. Nu pot spune că am fost și nici că sunt un fan al sporturilor, dar aflând vestea tristă nu am putut decăt să simt o părere de rău și să doresc ca Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Ceea ce însă m-a frapat, să nu spun șocat, este că toate televiziunile au dat încontinuu știrea aceasta, apârând chiar filmulețe cu ”in memoriam”. Toți reporterii au început să îl ridice pe om în slăvi să îi acorde toate omagiile văzute și nevăzute. Dintr-o dată toată lumea a aflat cine a fost acest mare comentator, toată lumea l-a omagiat așa cum se cuvine.

Am spus că m-a frapat și am spus bine pentru că tot ceea ce se întâmplă acum nu s-a întâmplat când omul era încă în viață.

De ce nu ne-am arătat respectul atunci? De ce nu am adus omagii atunci? De ce afli cine a fost cu adevărat Cristian Țopescu abia după ce a încetat din viață?

Și aceste întrebări sunt valabile pentru toată lumea.

Am aflat mult mai multe despre Regele Mihai abia după ce a murit. A făcut lucruri mari dar se pare că nu a interesat pe nimeni. Dar odată cu moartea sa, toate televiziunile au scos de la naftalină toate documentarele posibile legate de familia regală. Brusc toți erau de partea regalității si îmi pun din nou întreabrea: de ce așa târziu? De ce lăudăm un om abia atunci când omul respectiv a plecat dintre noi? De ce nu putem aprecia valoarea unei persoane în viață?

Și lista aceasta poate continua probabil la nesfârșit.

E păcat totuși că valorile noastre mor aproape sub anonimat iar după începe circul.

Însă nimic nu mă dezgustă mai mult ca postările pe rețelele de socializare, atunci când unii au impresia că printr-un like și un share îți arăți respectul.

Mă disperă postările prin care ești atenționat că fără un share nu îl iubești pe Dumnezeu sau nu ai avut dram de respect pentru viața unui om. Sunt ”convinsă” că cei plecați dintre noi, exact asta fac acolo unde sunt, urmăresc rețelele de socializare să vadă cine a ținut cu adevărat la ei, mă gândesc că poate și îngerii au întocmit vreo condică prin care vei ajunge în rai în funcție de câte like-uri ai dat la pozele cu Isus și cu Fecioara Maria sau la cât de des ai distribuit ”în semn de respect” crucea.

Voi milita întotdeauna pentru respectarea valorilor în viață, dar probabil nu o voi face niciodată pe o rețea de socializare în care nimeni sau aproape nimeni nu e cel real 100%. Toți ne dorim să fim mai buni, toți ne dorim să fim apreciați, dar ceea ce îmi doresc eu este ca toate lucrurile astea să se întample în viața reală, nu pe internet.

Seek-respect-not-attention.-It-lasts-longer.

 

 

Constat – Utilitatea tehnologiei

În decursul anilor mi-am pus de câteva ori întrebarea , cât de utilă este tehnologia cu adevărat și am fost suprinsă să aflu mai multe răspunsuri, dar cred că cel mai sigur este să spun, că tehnologia este utilă în mod diferit pentru fiecare, fără a pica însă în plasa extremelor.

Nu sunt eu aceea care să hotărască soarta tehnologiei dar sincer cred, și mai mult, sunt convinsă că și alții gândesc același lucru când spun că o aplicație care te ajută în trafic este utilă, pe cand o aplicație care pornește fierbătorul de cafea este inutilă, mai ales în era în care obezitatea a ajuns principalul factor de deces, sau cam în top 3. Și cam orice aplicație care fură din mobilitatea utilizatorului mi se pare la fel de periculoasă, din nou fără a pica în extreme.

Însă ceea ce m-a frapat chiar zilele trecute, ascultând un reportaj de știri, este că a apărut o aplicație care închide aplicațiile din telefon. Pentru că ai atâta nevoie de o ”goangă” prin telefon care să te oprească să îl mai folosești. Serios?

Eu știu că exista un buton de oprire și mai știu că exista posibilitatea de a pune telefonul pe silențios atunci când vrei să stai cu cei dragi, dar mai presus de toate, pentru a face toate astea mai există și voință. De ce aș avea nevoie de încă o aplicație în acest sens? Chiar nu mă pot dezlipi de gadget-uri decât dacă mă obligă ele?  Cine pe cine utilizează?

Vrei liniște sau vrei să te deconectezi, comunică acest lucru celor apropiați și închide drăcia aia de telefon. Vrei să iei masa în tihnă sau să te bucuri de un film…. serios, există un buton de silențiozitate. Nu înțeleg de ce avem nevoia ca fiecare lucru pe care până nu demult îl făceam în mod conștient sau inconștient, acum are nevoie de o aplicație pe telefon. Poate sunt ”old school”, poate că am rămas în urmă dar ultimele avansări tehnologice pur și simplu mi se pare că înlocuiesc principii și valori de bază, lucruri și acțiuni pe care toată lumea ar trebui să le aibă sau să le însușească de-alungul timpului.

Serios, am senzația că reînvățăm mersul pe jos!

B-PxpNZCEAAhdS6

 

 

Constat – Cum stăm cu valorile?

Dacă pot afirma cu certitudine două lucruri despre mine, acelea sunt faptul că m-am născut în regimul comunist și am crescut intr-o democrație îndoielnică, însă există anumite principii și valori pe care le-am învățat și care mi-au rămas legi de căpătâi.

Am învățat să respect anumite obieiuri și să privesc cu un ochi critic agresivitatea de orice natură.

Atunci când zic obiceiuri mă refer la respectul arătat familiei, prietenilor adevărați și tradițiilor creștine de bun simț. Pentru mine o sărbătoare înseamnă timp de calitate petrecut cu familia. Am ajuns în era în care ne vedem și ne ascultăm din ce în ce mai puțin părinții, frații, surorile și comunitatea. Goana după succes și ritmul alert al vieții ne împing încet și sigur spre o izolare nesănătoasă. Tocmai de aceea atunci când se apropie sărbătorile, indiferent că vorbim de Crăciun, Paști, Sfântul Valentin sau 1 Martie, simt că în sfârșit pot lua o mică pauză de la alergătura generală, de la veșnicul *nu am timp* și mă pot vedea cu cei dragi.

Iar atunci când vorbesc despre agresivitate mă refer la marketingul din ce în ce mai violent.

Copil fiind mă bucuram cu adevărat de sărbătorile de Craciun abia în luna decembrie. Țin bine minte că pe 1 sau 2 deja scoteam cu nerăbdare beculețele de brad și mă înfășuram în ele cu o bucurie nemaivăzută. Dar asta se întămpla abia în luna decembrie iar acum datorită accesului neîngrădit la orice informație sunt asaltată de reni și Moși Crăciun deja de prin august ( știți voi reclamele alea cu *mai sunt 4 luni până la Crăciun* sau undeva prin septembrie apar reclamele cu *rezervă la restaurantul nostru masa de Revelion*). Pur și simplu simt că obosesc până la sărbătorile în sine, atunci când pe 24 decembrie deja sper să treacă odată totul.

Iar dacă pană anii trecuți vorbeam despre sărbătorile de iarnă și cele pascale, anul acesta am fost pur și simplu terorizată de Halloween. Lăsând la o parte spiritualitatea îndoilenică a unei sărbători importate de la celți, cred că nu am ratat nici o reclamă legată de filmele horror, petrecerile cu fantome și îmbrăcămintea haotică a unora, fie că am vrut sau nu să văd anumite lucruri.

Evit pe cât posibil mediul online, iar în perioada 29-31 octombrie evit să mă uit la televizor, în parte de teama de a nu da peste vreun trailer de film de groază pe de altă parte pentru a nu mă enerva inutil când văd că toate cluburile promovează fantome, scheleți și vrăjitoare dezbrăcate, iar mai nou tutorialele de machiaj grotesc sunt la fiecare 3 sau 4 postări pe rețelele de socializare. Nu sunt pudică și nici antisocială, pur și simplu mă satur de atăta grotesc și lipsă de bun simț și calitate.

Pot aprecia foarte bine un film de groază de calitate în orice altă lună, de asemenea apreciez mai mult un machiaj ce pune în valoare, nu unul ce te face de-adreptul scârbos și greu de privit.

Și pentru că tot amintisem de tradiții sunt curioasă câți sunt cei care știu că pe 1 noiembrie se sărbătorește cultul tuturor sfinților sau câți arată un dram de respect pentru cei dragi plecați dintre noi.

31.10.2017

Workplace-Bullying-copy-1024x682-800x500_c

 

Constat – Despre maturizarea copiilor

 

Ultimele luni mi-au adus șoc după șoc. Dacă la începutul anului eram contrariată de mămicile lipsite de inhibiții și de cei care au uitat ce înseamnă intimitate, ei bine luna asta, cel puțin, am rămas cu gura căscată urmărind un show pentru copii, sau mai exact un show în care copiii sunt protagoniști.

Un băiețel dezinhibat în vârstă de 10 ani mi-a pus creierii pe moațe cântând cât îl ținea gura Uptown Funk, interpretat în original de Mark Ronson și Bruno Mars. Nu zic că nu ar fi fost un showman veritabil, dar dacă analizez puțin situația, textul și atitudinea copilului mi s-au părut deplasate. Copile ai 10 ani, fi copil, trăiește-ți copilăria și lasă fițele de ”I′m too hot (hot damn)„ . Am găsit textul și nu am mai avut nimic de comentat înafara faptului că degeaba ne plângem că unii copii cresc mult prea repede și se maturizează prea devreme.

„Uptown Funk”

(feat. Bruno Mars)

This hit

That ice cold

Michelle Pfeiffer

That white gold

This one for them hood girls

Them good girls

Straight masterpieces

Stylin’, wilin

Livin’ in up in the city

Got chucks on with Saint Laurent

Gotta kiss myself I’m so pretty

 

I’m too hot (hot damn)

Call the po-lice and the fireman

I’m too hot (hot damn)

Make a dragon wanna retire, man

I’m too hot (hot damn)

Say my name you know who I am

I’m too hot (hot damn)

And my band ‘bout that money

Break it down…

 

Girls hit your hallelujah (ooh)

Girls hit your hallelujah (ooh)

Girls hit your hallelujah (ooh)

‘Cause Uptown Funk gon’ give it to ya

‘Cause Uptown Funk gon’ give it to ya

‘Cause Uptown Funk gon’ give it to ya

Saturday night and we in the spot

Don’t believe me just watch (Come on)

Don’t believe me just watch

Stop

Wait a minute

Fill my cup put some liquor in it

Take a sip, sign a check

Julio, Get the stretch!

Ride to Harlem, Hollywood, Jackson, Mississippi

If we show up, we gon’ show out

Smoother than a fresh jar of Skippy

 

I’m too hot (hot damn)

Call the po-lice and the fireman

I’m too hot (hot damn)

Make a dragon wanna retire, man

I’m too hot (hot damn) {hot damn}

Bitch, say my name you know who I am

I’m too hot (hot damn)

And my band ‘bout that money

Break it down…

 

Girls hit your hallelujah (ooh)

Girls hit your hallelujah (ooh)

Girls hit your hallelujah (ooh)

‘Cause Uptown Funk gon’ give it to ya

‘Cause Uptown Funk gon’ give it to ya

‘Cause Uptown Funk gon’ give it to ya

Saturday night and we in the spot

Don’t believe me just watch (come on)

Before we leave

Let me tell y’all a little something

Uptown Funk you up, Uptown Funk you up

Uptown Funk you up, Uptown Funk you up, uh

I said Uptown Funk you up, Uptown Funk you up

Uptown Funk you up, Uptown Funk you up

Come on, dance

Jump on it

If you sexy then flaunt it

If you freaky then own it

Don’t brag about it, come show me

Come on, dance

Jump on it

If you sexy then flaunt it

Well it’s Saturday night and we in the spot

Don’t believe me just watch (come on)

 

Uptown Funk you up, Uptown Funk you up (say whaa?!)

 

Și dacă acest lucru pare inofensiv, o fetiță de 12 ani ne-a încântat cu Sway. O melodie ce se cere senzuală, mie îmi inspiră chiar puțin erotism. Dar la 12 ani mi s-a părut pornografie de-a dreptul. Text mai jos.

 

„Sway”

 

When marimba rhythms start to play

Dance with me, make me sway

Like a lazy ocean hugs the shore

Hold me close, sway me more

 

Like a flower bending in the breeze

Bend with me, sway with ease

When we dance you have a way with me

Stay with me, sway with me

 

Other dancers may be on the floor

Dear, but my eyes will see only you

Only you have that magic technique

When we sway I go weak

 

I can hear the sounds of violins

Long before it begins

Make me thrill as only you know how

Sway me smooth, sway me now

 

Sway me, make me

Thrill me, hold me

Bend me, ease me

You have a way with me

 

Sway with me

Sway (sway) (Sway)

 

Other dancers may be on the floor

Dear, but my eyes will see only you

Only you have that magic technique

When we sway I go weak

I go weak

 

I can hear the sounds of violins

Long before it begins

Make me thrill as only you know how

Sway me smooth, sway me now

Make me thrill as only you know how

Sway me smooth, sway me now

Make me thrill as only you know how

Sway me smooth, sway me now

Sway me

Sway me

Sway me now

 

Mă întreb dacă doar eu consider că nu e ok?

Până la viitoarea constatare,

Cheers

Issel

 

Constat – Internetul – această cutie a Pandorei…

private

De câteva săptămâni am devenit foarte atentă la ceea ce se întâmplă în mediul virtual, iar asta din varii motive, unul ar fii acela de a vedea până unde merge dezinhibarea aceasta nesănătoasă, de a publica lucruri din ce în ce mai intime din viața oamenilor.
Am rămas stupefiată să văd atâta neglijență și prost gust.
Noțiunea mea legată de internet este de un instrument foarte util în afla informații importante din viața cotidiană, gen spectacole, filme, promovarea unor artiști, a unor branduri, a unor cărți, comunicarea cu cei plecați în alte localități sau țări, etc. Realitatea este însă una dezastruasă, am nimerit fără să vreau în viețile personale a prea multor persoane. Am ajuns să pot cunoaște un om numai după postările de pe facebook, de exemplu. Nu știu cum sunt ceilalți dar eu sunt o persoană sociabilă, îmi place sa descopăr omul prin întâlniri față în față și nu prin profilul de facebook, instagram sau alte minuni. Aș lăsa bucuroasă uneltele acestea pentru scopul lor, acela de a te promova ca bussines, nu ca familie. O să fiu succintă în ceea ce vreau să spun și o să pun câteva categorii de persoane care au uitat pentru ce este vastul internet.
1. Graviduțele de Facebook.
M-am tot întâlnit cu imaginile acelea, mult prea personale, cu testul de sarcină pozitiv. Inițial am fost surprinsă, ulterior contrariată. Mă gândesc la modalitatea în care aceste teste sunt folosite, mai apoi mă întreb cum se poate ca un lucru atât de intim să apară pe internet? Adică, dragele mele graviduțe, mă gândesc că nu vă plimbați cu testul de sarcină prin oraș arătând tuturor bucuria voastră ce are să vină. Mă bucur sincer pentru voi, dar țineți pozele personale în casă. Devine un lucru ușor dezgustător să faceți chestia asta.
Dacă am trecut cumva peste primele imagini, ei bine pozele de la ecograf m-au dat pe spate. Mă întreb câte femei realizează că împărtășesc cu tot internetul imagini din interiorul lor? Mă repet, mă bucur pentru fiecare dintre voi că veți devenii mame și că sunteți foarte mândre de bulinuțele ce cresc în pântec, dar păstrați-vă fotografiile intime în siguranță.
Unele graviduțe au dus treaba asta puțin mai departe cu ședințele foto, în lenjerie intimă. Aici nu pot afirma nimic din cele de mai sus, fotografiile sunt foarte frumoase și foarte artistice, dar atâta timp cât nu vă plimbați în chiloți și în sutien pe stradă când sunteți în luna a 8-a, vă rog păstrați-vă fotografiile private. Știe tot poporul că ești graviduță nu e nevoie de fotografii semi-nud prin care să inunzi internetul.
2. „Dacă nu ți se pare normal e ceva în neregulă cu tine”
Acum câteva săptămâni am dat din greșeală peste o galerie foto, în care protagonista principală era pătată pe pantaloni și se simțea rău, deoarece….. era la menstruație. Iar artistul scria sub aceste fotografii „ Dacă nu ți se pare normal sau ești dezgustat, e ceva in neregulă cu tine”….. pentru că e absolut normal ciclul vieții.
Alo? O fii normal ciclul vieții, dar mai normală e igiena. Atâta timp cât fetele nu umbla pătate pe stradă nu văd nimic normal în a agresa ochii și stomacul utilizatorului de internet. “Pentru că intimitate și viață privată fraților”. A se căuta în DEX!!!
3. Copilașii în fundul gol
Cred că pozele alea “rușinoase” din copilărie le are toată lumea. Am găsit și eu câteva dosite într-o cutie cu amintiri. Mi se par hazlii mutrițele alea de copil contrariat care nu știe ce se întâmplă. Punct. Sunt poze puse la păstrare într-o cutie din dulap, nu pe internet. Mă întreb câte mame conștientizează ca expun corpul copilului lor într-un mediu nociv. Dragii mei, internetul nu e personal, pentru că de aia e internet. Văd pozele alea doar eu și prietenii prietenilor mei, cred că ajungem la câteva mii de oameni. Pentru câți garantați?
Copiii voștri sunt de acord? Au semnat ceva? Nu! Pentru că sunt copii, pentru că nu înțeleg ce e cu ei pe lumea asta, pentru că nu știu cât de tare le încălcați drepturile.
Se trag semnale de alarmă în toată lumea să nu vă expuneți viața privată pe internet. Știu că cei mici sunt foarte drăguți, dar mă întreb câți vor fii cei care vor aprecia mai târziu fotografiile alea din lumea virtuală.
Nu mă mai miră faptul că există atâtea cazuri de pedofilie, de sarcini la fetițe de 10-12 ani. E grav, pentru că ne expunem într-un mod nesănătos atât pe noi cât și pe cei lipsiți de apărare. Gândește-te dacă tu ai fii fericit să găsești poze cu tine nud pe internet postate de cineva din familie. Indiferent cât de artistice și drăguțe ar fii ai rămâne cu un gust amar. Poate data viitoare te vei gândii de două ori înainte de a pune poze cu copilul în fundul gol.
Viața privată are un scop iar atâta timp cât nu locuim în case de sticlă fără perdele, în centrul orașului, mi se pare de bun simț să păstrezi anumite lucruri pentru tine.
Sper doar să nu fiu singura care gândește așa!!!

Constat – De reînvățat!

INTIMITÁTE, (3) intimități, s. f. 1. Calitatea a ceea ce este intim; prietenie bazată pe legături strânse. ◊ Expr. A trăi (sau a fi) în intimitatea cuiva = a avea legături strânse (de prietenie) cu cineva, a face parte dintre cunoștințele apropiate ale cuiva. ♦ Profunzime, adâncime (a unui sentiment, a unui gând etc.). 2. Cadru limitat, cerc restrâns, familial. 3. (La pl.) Lucruri, chestiuni personale. – Din fr. intimité. Sursa: DEX ’09 (2009

Atunci când facebook a doborât niște bariere….. trebuie să reînvățăm niște valori….

Constat – Aroganță

2653312-tumblr_m3r79bkcn81r48cu0o1_500_thumb

De foarte mult timp mi-am dorit să cunosc un autor publicat, iar acum câteva luni, prin intermediul unui grup pentru iubitorii de cărți chiar am intrat într-un contact virtual, printr-o rețea de socializare ce e drept, cu o scriitoare debutantă. Deși nu ne-am vorbit niciodată, chiar aveam de gând să port o conversație practică și coerentă, iar pentru mine acest lucru necesită un minim de studiu anticipat, chiar de citire a lucrării publicate.

Am descoperit că este un autor foarte interactiv, lucru care la început m-a bucurat. Să încerci să te apropii de cititorii tăi e un lucru care denotă bun simț și respect pentru cei care te apreciază sau chiar fac un efort financiar să achiziționeze ceea ce ai scris.

Am specificat că acest lucru m-a bucurat la început, pentru că atunci când am devenit mai curioasă legat de răspunsurile domnișoarei debutante m-am izbit de o aroganță crasă, ca să nu mai spun că de fiecare dată când cineva îndrăznea să ii critice lucrarea, il concedia instant, îl cataloga rapid drept hater și își vedea rapid de drum, de acela presărat cu laude și lingușeli, în care toată lumea trebuia să fie absolut în toate de acord cu scriitorul, chiar dacă lucrarea e penibilă, chiar dacă oameni mai avizați și cu nițel mai multă experiență au considerat că mai trebuie lucrat puțin. M-a șocat atitudinea de maidan și figurile de mare divă, chiar și atunci când într-un articol de blog a încercat să se explice, că primește foarte multe întrebări tâmpite, DAR că nu își va șterge nici contul pentru întrebări și nu își va revizui nici atitudinea, pentru că ea, domnișoara debutantă, e prea interesantă și prea cultă pentru muritorii de rând. Ea face conversații filozofice în miez de noapte, scuza voastră că stați pe internet, care este?

Nu sunt împotriva nimănui, chiar mă bucură să văd ca lumea citește și mă bucură și mai tare când cineva chiar dorește să scrie și astfel să împrospăteze aerul literar. Ceea ce mă neliniștește este atitudinea descrisă mai sus, care sunt convinsă că nu se aplică tuturor. Dacă viitorii scriitori vor fii ca ea pe ce făgaș va intra cultura literară?

Până la viitoarea constatare,

Cheers,

Issel

Domnișoara….. mina

Un gând … o realitate …

*Astăzi a mai adus una acasă. Pare atât de proaspătă…. E a patra luna asta, dar spre deosebire de celelalte asta se întinde hulpavă sub ochiul stâng. O tăietură urâtă, noroc că se vindecă repede, păcat că e acolo. În două zile i se schimba culoarea și va arăta ca un boxeur sau un bătăuș notoriu. Amuzant e că cine nu ne cunoaște are impresia că violența domestică e la ordinea zilei, iar cei ce ne cunosc confirmă ipoteza, e violentă, dar nu a domesticit-o nimeni.

Face ce vrea ea când vrea ea, îi lasă la limita supraviețuirii doar pe cei puternici, iar uneori își ia tributul. Oamenii spun că au biruit-o, dar se înșeală, pe ea nu o supune nimeni. Se lasă lucrată, dar nu e niciodată cuminte. Zilnic lasă urme mai superficiale sau mai adânci in pielea și in sufletul bărbaților și a femeilor care se încumentă să o provoace. Zilnic provoacă și ea pe alții. O poți considera echivalentul unei amante draconice care își infige ghearele pe unde apucă.

Pe vremuri o nevastă de miner se mândrea că numără bani, astăzi a ajuns să numere răni. *

INF3-157_Coal_miners_at_work,_cutting_coal_and_propping_Artist_George_Bissill