Cartea lunii – Martie – Ora vrăjitoarelor

Pentru că fără serii nu mă simt eu bine, cartea lunii martie e cu siguranță opera scrisă de Anne Rice. Am doar un regret legat de ceea ce am citit până acum, am descoperit-o prea târziu. După ce guști George R.R. Martin, Stephen King, Steven Erickson, e greu să te mai sperii de ceva sau să atingi un nou nivel de violență. Dar nu vreau sa fac spoiler, vă las să degustați una din operele nelipsite de pe lista împătimiților genului gotic.

Primul volum, Ora Vrăjitoarelor ne prezintă istoria familiei Mayfair, o familie ale cărei începuturi ne duc către anii 1600, învăluită mereu într-o notă de mister, cu secrete înfricoșătoare și o avere demnă de capete încoronate.

Unul dintre lucrurile care m-au impresionat este faptul că romanul ne prezintă o cronică de familie ce pare a fii desprinsă direct din filele de istorie, Rice descriind aproape la perfecțiune perioadele istorice.

Personaje conturate extraordinar de fin, caractere pe care le îndrăgești sau le urăști, situații ce frizează normalitatea chiar și atunci când vorbim despre fantastic, se îmbină foarte armonios, cititorul dorind să descopere adeevărul cu fiecare pagină întoarsă.

Primul volum mi s-a parut puțin greoi chiar pentru faptul că erai mereu în expectativă. Oare când începe povestea? Oare când se întâmplă ceva, de ce nu se întâmplă ceva mai interesant? Oare, oare, oare? tot timpul m-am războit cu așteptarea, dar a meritat din plin. De la Cronicile Mayfair încolo a devenit un adevărat maraton și dacă primul volum l-am citit în vreo 2 săptămâni, al doilea volum l-am ”devorat” în vreo 4 zile.

Așa cum am menționat nu vreau să fac spoiler așadar vă învit în fascinanta lume a vrăjitoarelor Mayfair. 😉

P.S.: Seria este împărțită în 3 volume, Ora Vrăjitoarelor fiind primul, iar acesta la rândul său este împărțit în două cărți de aproximativ 600 de pagini per carte. Ca să știți la ce vă înhămați 😉

P.S. 2: Coperta bineînțeles:

Chhers and happy reading,

Issel

 

Anunțuri

Cartea lunii – Februarie – Grădinile Lunii

55399

Aș putea spune seria anului, dar mă restrâng la primul volum, cel puțin deocamdată.

Nu sunt sigură că aș putea face o recenzie logică și de bun simț, mi-a plăcut atât de tare cartea încât mai mult ca sigur aș deveni părtinitoare cu anumite fragmente și personaje în detrimentul altora.

Nu am gustat de mult timp o serie fantasy de o calitate atât de bună. O serie în care lipsesc cu desăvârșire orcii, elfii și hobiții, dar care are din belșug vrăjitori, împărați, zei mai mult sau mai puțin puternici și coridoare magice. Aș adăuga și o tentă mică de horror și tacâmul e complet.

Primul volum începe cu o senzație că tocmai te-ai izbit de un zid, sau așa cum scrie chiar autorul ca te-ai aruncat în gol de pe un zgârie-nori. Războaiele de cucerire ale Imperiului malazan te lovesc și te răsucesc, apoi te simți zdrobit de multitudinea de personaje care se perindă prin carte de la un fragment la altul. Aici am avut și o mică dezamăgire, deoarece traducerea în limba română nu e cea mai strălucită, iar fragmentele nu sunt diferențiate prin *. A trebuit să mă prind destul de repede de chestiunea asta, deoarece terminam un paragraf, întorceam pagina și mă trezeam că următoarea propoziție nu are nimic de-a face cu cea dinainte.

Ca fun-fact: Din serie au fost traduse doar primele 3 volume, următoarele 7 sunt în limba engleză.

Fun-fact 2: Da e o serie de 10 cărți! Doar nu citim nimic mai puțin de atât 😀

Caractere care s-au desprins din peisaj prin chestii destul de spectaculoase sunt: Anomander Rake, domnișoarele și doamnele vor fii încântate de unicitatea lui, iar domnii de tăria de care dă dovadă, Tattersail, o vrăjitoare simpatică ce ne va da lumea peste cap….. de câteva ori, detașamentul Arzătorilor de Poduri, condus de Whiskeyjack, până la ora actuală sunt favoriți, la care se mai adaugă Rope (one of my favourite bad guys) și Tronul Umbrei (din punctul meu de vedere un nume care nu a fost prea inspirat, original Shadow Throne)

Varianta tradusă în limba română (paperback) publicată de Nemira (sorry for the shitty picture)

70121972_1_1000x700_vand-carti-fantasy-cronicile-malazane-steven-erikson-4-volume-bucuresti

Spor la citit,

Cheers,

Issel

 

Cartea lunii – Ianuarie – Războiul ciocolatei

Recenzia e cam târzie, dar povestea va rămâne mereu de actualitate.

Luna ianuarie a adus cu sine boală și două săptămâni de „arest la domiciliu”. Ce activitate mai bună să îndeplinesc decât cititul?

Am citit câteva recenzii legate de această poveste. Mai exact am achiziționat cartea după ce citisem o recenzie, iar după ce am terminat de lecturat am căutat și părerile altor cititori.

Povestea e spusă într-un mod alert, cel puțin aceasta a fost senzația mea de la început până la sfârșit. Robert Cormier e un maestru în clădirea și destrămarea unei imagini, iar caracterele sale sunt puternice și în același timp vulnerabile. E greu de explicat, dar cei care au citit își dau seama despre ce vorbesc.

Mi-a plăcut citatul pe care Jerry, personajul principal, îl vede în fiecare zi: Să îndrăznesc să tulbur universul?

Jerry are tăria de a face acest lucru, inițial ca o provocare apoi din ambiția de a dovedii că în lumea minusculă a liceului Trinity există individualitate.

Pe scurt: Anual în cadrul unui liceu pentru băieți se organizează o vânzare masivă de ciocolată. Fiecare elev participă la eveniment, iar fondurile sunt folosite pentru bunăstarea instituției.

De asemenea în cadrul aceluiași liceu se deosebesc o serie de caractere. Vigilenții, clubul secret și oficial inexistent al celor mai puternici elevi, club condus cu o mână de fier de Archie Costello. Fratele Leon, directorul adjunct, un individ avid după putere cu înclinații destul de violente la adresa oricui încearcă să îi stea in cale. Jerry, cel ce tulbură universul.

Jerry este provocat de către Vigilenți să refuze participarea la evenimentul anual, însă lucrurile iau o turnura bizară în momentul în care Jerry se opune sistemului după încheierea provocării.

Mi-a plăcut recenzia făcută aici. Mai exact fragmentul acesta: „Turul de forță în lumea întunecată a minții adolescentine pe care-l face Cormier este cu atât mai plin de suspans și seducător cu cât personajele sale corespund întru totul unor prieteni pe care sigur i-ai avut și tu. Curajosul revoluționar, indiscutabilul lider, profesorul intrigant care joacă la două capete, prietenul care-ți este aproape și încearcă să-ți bage mințile-n cap până nu pățești ceva rău. Ce să mai, e ca și cum aș fi deschis un album foto vechi!”

Chiar dacă personajele au o amprentă bine definită, există totuși fărâma aceea de umanitate. Archie este personajul negativ, dar în spatele măștii afișate este vulnerabil, este mai mult un copil pus pe șotii, întunecate și înspăimântătoare, dar în definitiv farse.

Toți au o nevoie mai mult sau mai puțin sănătoasă de a fii acceptați, indiferent de modul în care se impun.

După ce am terminat lectura ajunsesem să îl simpatizez pe Archie și să îmi fie indiferent Jerry. Am fost mereu fascinată de personajele negative, iar cartea lui Robert Cormier mi-a deschis o ușă psihologică spre a înțelege anumite trăsături ale celor pe care de cele mai multe ori îi detestăm.

Recomand cartea cu nota 9.

bookpic-razboiul-ciocolatei-14262

Cheers,

Issel