Cartea lunii – Februarie – Grădinile Lunii

55399

Aș putea spune seria anului, dar mă restrâng la primul volum, cel puțin deocamdată.

Nu sunt sigură că aș putea face o recenzie logică și de bun simț, mi-a plăcut atât de tare cartea încât mai mult ca sigur aș deveni părtinitoare cu anumite fragmente și personaje în detrimentul altora.

Nu am gustat de mult timp o serie fantasy de o calitate atât de bună. O serie în care lipsesc cu desăvârșire orcii, elfii și hobiții, dar care are din belșug vrăjitori, împărați, zei mai mult sau mai puțin puternici și coridoare magice. Aș adăuga și o tentă mică de horror și tacâmul e complet.

Primul volum începe cu o senzație că tocmai te-ai izbit de un zid, sau așa cum scrie chiar autorul ca te-ai aruncat în gol de pe un zgârie-nori. Războaiele de cucerire ale Imperiului malazan te lovesc și te răsucesc, apoi te simți zdrobit de multitudinea de personaje care se perindă prin carte de la un fragment la altul. Aici am avut și o mică dezamăgire, deoarece traducerea în limba română nu e cea mai strălucită, iar fragmentele nu sunt diferențiate prin *. A trebuit să mă prind destul de repede de chestiunea asta, deoarece terminam un paragraf, întorceam pagina și mă trezeam că următoarea propoziție nu are nimic de-a face cu cea dinainte.

Ca fun-fact: Din serie au fost traduse doar primele 3 volume, următoarele 7 sunt în limba engleză.

Fun-fact 2: Da e o serie de 10 cărți! Doar nu citim nimic mai puțin de atât 😀

Caractere care s-au desprins din peisaj prin chestii destul de spectaculoase sunt: Anomander Rake, domnișoarele și doamnele vor fii încântate de unicitatea lui, iar domnii de tăria de care dă dovadă, Tattersail, o vrăjitoare simpatică ce ne va da lumea peste cap….. de câteva ori, detașamentul Arzătorilor de Poduri, condus de Whiskeyjack, până la ora actuală sunt favoriți, la care se mai adaugă Rope (one of my favourite bad guys) și Tronul Umbrei (din punctul meu de vedere un nume care nu a fost prea inspirat, original Shadow Throne)

Varianta tradusă în limba română (paperback) publicată de Nemira (sorry for the shitty picture)

70121972_1_1000x700_vand-carti-fantasy-cronicile-malazane-steven-erikson-4-volume-bucuresti

Spor la citit,

Cheers,

Issel

 

Anunțuri

Citesc-Cavalerul celor 7 regate

Un mic exercițiu de imaginație, sau cel puțin asta a fost senzația mea. Se citește ușor în comparație cu seria și aduce un suflu interesant asupra perspectivei poveștii prezentate în Urzeala Tronurilor.

Am fost încântată de faptul ca acțiunea se petrece în timpul dinastiei Targaryenilor, se presupune că dragoni vii au mai fost zăriți, de asemenea am fost fascinată de istoria casei Targaryen. Se pare că nu toți aveau părul argintiu, dar vă spun doar atât.

Povestea e simplă, genul acela de poveste după care Sansa Stark tânjea in primele volume ale seriei. Cavaleri plecați la turnir.

Începe cu Dunk, un cavaler rătăcitor aflat în drum spre Ashford. Dunk fusese scutier timp de mulți ani, dar bătrânul cavaler pe care îl servea moare pe drum, nu înainte de a-l unge cavaler la rândul său pe vlajgan. O particularitate este faptul ca Dunk are o ținută impozantă, măsurând peste doi metrii și având forța unui taur. Soarta îl scoate în drumul său pe Egg, un puștiulică cu limba ascuțită și cu mintea brici, iar de aici începe o întreagă aventură care îi va purta pe cei doi într-un tumult nebunesc.

Cartea este împărțită în trei nuvele în perioade distincte de timp și în locuri diferite.

În așteptarea celui de-al 6-lea volum din Cântec de Gheață și Foc, Cavalerul celor 7 regate a fost un mic desert literar.

 

cavalerul-celor-sapte-regate_site

 

Citesc – Hoţul de cărţi – Markus Zusak

thebookthief_1

Nu obişnuiesc să fac recenzii la cărţi pe care nu am reuşit să le finalizez, însă povestea de faţă m-a captivat atât de mult încât pur şi simplu nu mă pot abţine să nu o recomand şi altora.

Am un anumit principiu pe care rareori îl încalc, şi anume acela de a nu fii dată pe spate de carţile cu recenzii foarte bune, sunt de părere că o poveste bună nu are nevoie de un martketing agresiv, că intr-un fel sau altul se vinde de la sine, iar atunci când naratoarea e nimeni alta decât Doamna cu Coasa, ei bine orice recenzie care doreşte să vândă e pur şi simplu inutilă.

M-am întrebat în câteva rânduri de ce e scrisă dintr-o perspectivă atât de nefirească şi răspunsul a fost halucinant, povestea e plasată in Germania anilor 40, atunci când neobişnuitul nostru narator, ei bine, era în plină expansiune.

Naraţiunea are un fir destul de simplu, astfel o urmărim pe micuţa Liesel Meminger în drumul ei neabătut spre cunoaştere. Cunoaşterea tainelor cititului într-o epocă în care erai atât de constrâns de societate, în care pentru multe familii o carte însemna o poziţie socială sau o condamnare la moarte. Însă Liesel nu pare dispusă să facă prea multe concesii. Atunci când, cu ajutorul tatălui vitreg, pătrunde în minunata lume a cărţilor, Liesel e dispusă să facă orice pentru setea ei de nestăpânit, ajungând să fure cărţi din incedierile organizate de trupele naziste sau chiar din biblioteca soţiei primarului.

Aşa cum a m mărturisit mai sus, încă nu am finalizat cartea, dar fascinaţia e cu atât mai puternică.

Spor la citit!!!

Issel

O casă pentru doi, vă rog!

Totul începe şi se termină cu o uşă, dar în cazul nostru nu s-a terminat nimic, nu încă, mai avem de făcut atât de multe, dar important este că am început cu o uşă.

Ar trebui să schimbăm uşa, zis şi făcut. Şi am schimbat toate uşile din casă, am schimbat parchetul, am pus gresie şi faianţă, am zugrăvit, am făcut curat şi apoi ne-am izbit cu capul de un perete.Decoraţiuni….

Dacă aş avea o casă cu o mie de camere garantez că le-aş decora pe toate şi fiecare ar fii unică, dar o mie de stiluri în două camere, e un lucru foarte anevoios să îi, mai placă şi lui….. imposibil! Soluţia a fost găsită dar nu neapărat unanim acceptată. A trebuit să aleg eu culorile care îmi plac (CREM, prietenii ştiu de ce) parchetul care îmi place (multe ore de negociere cu praful), faianţa pe care să aştept cu nerabdare să o curăţ (de era baia mai mare…..) gresia pe care să o spăl cu dragoste (că trebuie spălată zilnic) şi aşa mai departe. Am făcut multe compromisuri la bază, ne-am uitat urât unul la celălalt şi s-au fumat multe ţigări de nervi, dar am reuşit. În cele din urmă descrisă în trei cuvinte: casa e crem! Lucru ce lasă loc decoraţiunilor din etapa a doua, draperii, perdele, mobilier….

Citesc…. Cantec de gheata si foc

Dupa nenumarate insistente ale prietenilor, familiei si iubitorilor de fantasy, de fiecare data cu acelasi cantecel „Vizioneaza filmul, ca e bestial” m-am hotarat…. sa citesc epopeea lui George R.R. Martin.

Si nu mi-a parut rau deloc, desi recunosc e cam tarziu, tinand cont ca foarte multi [world wide web in special] fac o gramada de spoilere si imi pare si mai rau ca nu avut acces la aceste romane cam de cand aparuse epopeea pe piata [1996 din cate am inteles].

Dar lasand chestiunile mele bizare la o parte, ma bucur sincer cam dat peste o carte atat de interesanta.

Mi-a placut intriga de la bun inceput, intr-o era feudala impletirea genului fantastic cu o oarecare realitate este un lucru sa spunem anevoios, dar autorul a reusit sa surprinda foarte bine fiecare aspect al povestii.

Nu voi intra in foarte multe detalii, deoarece abia ce am reusit sa termin primul roman si sunt undeva la un sfert din al doilea. In definitiv povestea e una foarte complexa, urzeala pentru castigarea tronului, razboiul pe toate planurile si relatiile atat de haotice dintre personaje te arunca pur si simplu intr-un tumult din care iti vine foarte greu sa mai iesi, odata ce ai gustat din esenta povestii.

Desi fiecare volum este descurajant de lung [aprox 600 – 800 de pagini/volum] il recomand cu tarie celor pasionati de literatura fantastica si intrigi politice.

Din punctul meu de vedere singurul dezavantaj este descrierea, de multe ori mult prea detaliata a scenelor de lupta.  Martin descrie intr-un mod destul de brutal luptele corp la corp, iar cei ce au ecranizat romanele au preluat aceasta idee. Eu sunt ceva mai pacifista si scenele respective le trec foarte repede. Sunt totusi constienta ca nici in medieval nu se mangaiau cu sabiile, dar totusi ne incadram la literatura pentru tineri [sau cel putin asa cred] si mie una mi se par uneori terifiante.

Si ca sa nu existe nelamuriri, am inceput sa vizionez si seria ecranizata, dar abia dupa ce am incheiat primul roman. Sunt un mic critic caruia ii place sa analizeze imaginatia cinematografica si acuratetea cartilor.

Cred ca despre subiectul acesta voi mai posta pe viitor.

Cheers,

Issel

p.s. copertile celor cinci romane aparute pana in prezent 😀

A_Game_of_Thrones_Novel_Covers

Constat – Melancolie si vis implinit

De câteva zile mă paşte o uşoară umbră de melancolie. Simt un dor nespus pentru trecut, pentru zilele leneşe din studenţie, pentru cărţile cititie noaptea, pentru pauzele de cafea. Astăzi nu mai am timp pentru aproape nimic din ceea ce imi place cu adevărat. Lucrez zi lumină şi incerc să mă ridic la nivel standard ca gospodină. Nu spun că nu îmi place ceea ce fac, doar simt nevoia de evadare din cotidian, iar acum singura mea portiţă este o carte bună, când şi când.

Am băgat de seamă (cu stupoare) că blogul a împlinit nu demult 5 anişori. Au fost frumoşi, tumultoşi, presăraţi cu zâmbete şi mascote şi optimism şi pesimism şi multa dragoste şi multe împliniri. Am realizat subit că ne-am atins ţelul,  al meu a fost acela de a devenii economist, al Dreenei de a devenii fotograf profesionist. Nu vreau să pară laudă, e pur şi simplu adevărul.

Problema e următoarea: trebuie să îmi găsesc un vis nou, pentru care să lupt, pentru care să trudesc, de care să fiu mândră şi care să mă facă să zâmbesc la fiecare izbândă. … şi cumva visul acesta se leagă de partea literară…

Aş vrea ca peste cinci ani să dau reblog la postul acesta…

Issel