Constat – Cum stăm cu amabilitatea?

Cred că nu voi înțelege niciodată amabilitatea diferențiată în funcție de locul de muncă. Mă refer desigur la mediul privat și la cel de stat. De asemenea mă refer la serviciile primite în cele două medii.

Ca un exemplu recent, am fost zilele trecute cu o problemă de natură financiară la un consultant privat în asemenea cazuri. Nu mi-am făcut programare sau mai știu eu ce pe considerentul pe care:  întreb dacă omul e disponibil iar dacă nu urma să revin ulterior.

Am fost întâmpinată de o domnișoară cu zâmbetul pe buze, mi-am spus problema, iar răspunsul primit a fost de o amabilitate rară: ”momentan șeful meu este într-o mică ședință, dacă doriți puteți aștepta sau puteți reveni puțin mai târziu, sincer nu știu cât durează.”

Sincer  nu știu la ce mă așteptam dar în nici un caz la un zâmbet amabil Am hotărât să aștept și m-a lovit din nou bunul simț ” vă pot aduce ceva cât așteptați, o cafea sau altceva?”

Cred că am căscat ochii bine că am fost întâmpinată de același zâmbet plăcut. Am cerut un pahar cu apă, pentru că îmi era cald și pentru că tocmai fusesem șocată de două ori.

Cred ca ședința a mai durat aproximativ 10 sau 15 minute după care consultantul m-a primit în biroul său. Am discutat problemele ce mă apăsau, mi-a dat niște răspunsuri concrete și la obiect, fără să zâmbească ironic de neștiința mea, fără să îmi facă trimiteri la codul fiscal sau la cine știe ce articol legislativ.

Mi-a explicat lucrurile pe înțeles, concis și pe un limbaj accesibil. Iar după a venit al treilea șoc, știind că mă aflu în mediul privat știind că omul respectiv din asta are venit, nu m-a taxat cu nici măcar un leuț. Fără promisiuni de contract ulterior cu firma lui, fără concesii și fără obligații. Am întrebat tariful iar răspunsul cu ”nu face nimic” m-a luat pe neprgătite. Tocmai primisem o consultație gratuită la o firmă privată.

Apoi am stat și am făcut o paralelă cu un eveniment asemănător de acum 4 ani. O problemă de natura fiscală ivită la locul de muncă. Am hotărât de comun acord împreună cu reprezentantul instituției să cerem ajutorul organelor abilitate în acest sens, în primul rând pentru că informația respectivă o găseam denaturată cu fiecare sursă de internet iar în al doilea rând pentru că am descoperit că fiecare agenție din țară își cam are regulamentul propriu de funcționare.

Am ajuns la locul stabilit și ne-am lovit de o neștiință absolut halucinantă. Nu exagerez când spun că am repetat aceeași poezie la cel puțin 10 birouri, aflate unul lângă celălalt, primind de fiecare dată răspunsul” nu la mine, la colega” și așa mai departe. Într-un oarecare final și după o plimbare pe două etaje, am fost direcționați către șefa instituției, care ne-a primit cu un zâmbet chinuit și cu o privire de ”tocmai am fost deranjată de voi muritorilor”, am repetat poezia și am fost concediați scurt și la obiect ”consultați codul fiscal și pe cel al muncii”.Nu înțeleg de ce sunt plătiți oamenii aceștia și culmea e că sunt foarte mulți.

De serviciile medicale voi povesti cu altă ocazie.

fake-smile

 

 

Lasă un comentariu