Citesc-Cavalerul celor 7 regate

Un mic exercițiu de imaginație, sau cel puțin asta a fost senzația mea. Se citește ușor în comparație cu seria și aduce un suflu interesant asupra perspectivei poveștii prezentate în Urzeala Tronurilor.

Am fost încântată de faptul ca acțiunea se petrece în timpul dinastiei Targaryenilor, se presupune că dragoni vii au mai fost zăriți, de asemenea am fost fascinată de istoria casei Targaryen. Se pare că nu toți aveau părul argintiu, dar vă spun doar atât.

Povestea e simplă, genul acela de poveste după care Sansa Stark tânjea in primele volume ale seriei. Cavaleri plecați la turnir.

Începe cu Dunk, un cavaler rătăcitor aflat în drum spre Ashford. Dunk fusese scutier timp de mulți ani, dar bătrânul cavaler pe care îl servea moare pe drum, nu înainte de a-l unge cavaler la rândul său pe vlajgan. O particularitate este faptul ca Dunk are o ținută impozantă, măsurând peste doi metrii și având forța unui taur. Soarta îl scoate în drumul său pe Egg, un puștiulică cu limba ascuțită și cu mintea brici, iar de aici începe o întreagă aventură care îi va purta pe cei doi într-un tumult nebunesc.

Cartea este împărțită în trei nuvele în perioade distincte de timp și în locuri diferite.

În așteptarea celui de-al 6-lea volum din Cântec de Gheață și Foc, Cavalerul celor 7 regate a fost un mic desert literar.

 

cavalerul-celor-sapte-regate_site

 

Anunțuri

Citesc – Urzeala tronurilor (game of thornes)

index

Primul roman al seriei Cantec de gheata si foc.

Asa cum ii spune si numele, romanul prezinta intrigile ce duc la povestea atat de incalcita scrisa de Martin. Fara a face spoilere introducerea ideii „cantecului” este prezentarea familiilor centrale ale povestii.

Unul din lucrurile care mi s-au parut exceptionale este ca aveam impresia ca lumea era de marimea Westeros-ului [unde se desfasoara cam 90% din actiunea primului roman] iar de-alungul timpului si a mai multor romane descoperirea, ca George R.R. Martin a gandit de fapt o intreaga lume, extrem de complexa, este un deliciu literar.

Fiind primul roman, arunca si prima lumina asupra celor mai importante familii de personaje din serie, astfel cititorul cunoaste:

Familia Stark de Winterfell. Lorzii nordului sunt punctul central al povestii, mai precis dezbinarea lor care in aparenta este inofensiva. Lordul Eddard Stark este invitat sa se aluture familiei regale in calitate de Mana a regelui. Plecarea alaturi de cele doua fiice Sansa si Arya este curand precedata de plecarea fiului bastard Jon Snow in directia opusa. La Winterfell Lady Catelyn sotia lordului ramane alaturi de cei trei fii legitimi, Robb, Bran si Rickon mezinul. Daca pana aici nu e nimic deosebit, cateva evenimente marcheaza inceputul unei intrigi extrem de complexe, intriga ce o va rupe si pe mama de restul familiei.

Tot in primele pagini ale romanului, cititorul face cunostinta cu familia Baratheon, insusi regele Robert, conducatorul celor 7 regate si prietenul familiei Stark. El este si cel care ii cere personal lui Eddard sa i se alature ca sfetinc in calitate de Mana a regelui. Ca personaj nu mi s-a parut foarte complex, insa undeva pe parcurs cititorul va incerca cateva sentimente de iubire-ura fata de el.

Complexa familie Lannister este o a doua cheie a aventurilor. Reprezentata in prima instanta de gemenii Cersei si Jaime, Cersei fiind regina Westeros-ului in calitate de sotie a lui Robert si Jaime fiind capitanul Garzii Regale, cei doi aduc in poveste si doza de mister ce pluteste necontenit de-alungul seriei. Daca lucrurile sunt prezentate destul de transant cu privire la ei, autorul a reusit sa atraga prin complexitatea gandirii si a sentimentelor pe care gemenii le incearca. Nu dor in primul roman ci in majoritatea seriei.

Este amintit de cateva ori si lordul Lannister, insa nu ca o figura centrala, cel putin nu in primul volum.

O figura centrala este Tyrion Lannister, fratele nedorit al gemenilor. In sine este un personaj foarte intrigant, pe care cel mai bine il descoperiti singuri. Atat va spun ca e genul acela, care face lucruri surprinztoare cand te astepti mai putin.

Primul roman va aduce si cateva personaje cheie ale seriei, insa fara a exploata inutil (se vor descoprii lucruri mai interesante pe parcurs) toate familiile prezente in serie. O mai amintesc doar pe micuta si aparent inocenta Daenerys, o fetiscana de 12 ani (daca retin corect) care isi va pune cu sigurnta amprenta asupra cititorilor.

Spor la citit…

Cheers,

Issel

Citesc…. Cantec de gheata si foc

Dupa nenumarate insistente ale prietenilor, familiei si iubitorilor de fantasy, de fiecare data cu acelasi cantecel „Vizioneaza filmul, ca e bestial” m-am hotarat…. sa citesc epopeea lui George R.R. Martin.

Si nu mi-a parut rau deloc, desi recunosc e cam tarziu, tinand cont ca foarte multi [world wide web in special] fac o gramada de spoilere si imi pare si mai rau ca nu avut acces la aceste romane cam de cand aparuse epopeea pe piata [1996 din cate am inteles].

Dar lasand chestiunile mele bizare la o parte, ma bucur sincer cam dat peste o carte atat de interesanta.

Mi-a placut intriga de la bun inceput, intr-o era feudala impletirea genului fantastic cu o oarecare realitate este un lucru sa spunem anevoios, dar autorul a reusit sa surprinda foarte bine fiecare aspect al povestii.

Nu voi intra in foarte multe detalii, deoarece abia ce am reusit sa termin primul roman si sunt undeva la un sfert din al doilea. In definitiv povestea e una foarte complexa, urzeala pentru castigarea tronului, razboiul pe toate planurile si relatiile atat de haotice dintre personaje te arunca pur si simplu intr-un tumult din care iti vine foarte greu sa mai iesi, odata ce ai gustat din esenta povestii.

Desi fiecare volum este descurajant de lung [aprox 600 – 800 de pagini/volum] il recomand cu tarie celor pasionati de literatura fantastica si intrigi politice.

Din punctul meu de vedere singurul dezavantaj este descrierea, de multe ori mult prea detaliata a scenelor de lupta.  Martin descrie intr-un mod destul de brutal luptele corp la corp, iar cei ce au ecranizat romanele au preluat aceasta idee. Eu sunt ceva mai pacifista si scenele respective le trec foarte repede. Sunt totusi constienta ca nici in medieval nu se mangaiau cu sabiile, dar totusi ne incadram la literatura pentru tineri [sau cel putin asa cred] si mie una mi se par uneori terifiante.

Si ca sa nu existe nelamuriri, am inceput sa vizionez si seria ecranizata, dar abia dupa ce am incheiat primul roman. Sunt un mic critic caruia ii place sa analizeze imaginatia cinematografica si acuratetea cartilor.

Cred ca despre subiectul acesta voi mai posta pe viitor.

Cheers,

Issel

p.s. copertile celor cinci romane aparute pana in prezent 😀

A_Game_of_Thrones_Novel_Covers