Constat – Cum stăm cu amabilitatea?

Cred că nu voi înțelege niciodată amabilitatea diferențiată în funcție de locul de muncă. Mă refer desigur la mediul privat și la cel de stat. De asemenea mă refer la serviciile primite în cele două medii.

Ca un exemplu recent, am fost zilele trecute cu o problemă de natură financiară la un consultant privat în asemenea cazuri. Nu mi-am făcut programare sau mai știu eu ce pe considerentul pe care:  întreb dacă omul e disponibil iar dacă nu urma să revin ulterior.

Am fost întâmpinată de o domnișoară cu zâmbetul pe buze, mi-am spus problema, iar răspunsul primit a fost de o amabilitate rară: ”momentan șeful meu este într-o mică ședință, dacă doriți puteți aștepta sau puteți reveni puțin mai târziu, sincer nu știu cât durează.”

Sincer  nu știu la ce mă așteptam dar în nici un caz la un zâmbet amabil Am hotărât să aștept și m-a lovit din nou bunul simț ” vă pot aduce ceva cât așteptați, o cafea sau altceva?”

Cred că am căscat ochii bine că am fost întâmpinată de același zâmbet plăcut. Am cerut un pahar cu apă, pentru că îmi era cald și pentru că tocmai fusesem șocată de două ori.

Cred ca ședința a mai durat aproximativ 10 sau 15 minute după care consultantul m-a primit în biroul său. Am discutat problemele ce mă apăsau, mi-a dat niște răspunsuri concrete și la obiect, fără să zâmbească ironic de neștiința mea, fără să îmi facă trimiteri la codul fiscal sau la cine știe ce articol legislativ.

Mi-a explicat lucrurile pe înțeles, concis și pe un limbaj accesibil. Iar după a venit al treilea șoc, știind că mă aflu în mediul privat știind că omul respectiv din asta are venit, nu m-a taxat cu nici măcar un leuț. Fără promisiuni de contract ulterior cu firma lui, fără concesii și fără obligații. Am întrebat tariful iar răspunsul cu ”nu face nimic” m-a luat pe neprgătite. Tocmai primisem o consultație gratuită la o firmă privată.

Apoi am stat și am făcut o paralelă cu un eveniment asemănător de acum 4 ani. O problemă de natura fiscală ivită la locul de muncă. Am hotărât de comun acord împreună cu reprezentantul instituției să cerem ajutorul organelor abilitate în acest sens, în primul rând pentru că informația respectivă o găseam denaturată cu fiecare sursă de internet iar în al doilea rând pentru că am descoperit că fiecare agenție din țară își cam are regulamentul propriu de funcționare.

Am ajuns la locul stabilit și ne-am lovit de o neștiință absolut halucinantă. Nu exagerez când spun că am repetat aceeași poezie la cel puțin 10 birouri, aflate unul lângă celălalt, primind de fiecare dată răspunsul” nu la mine, la colega” și așa mai departe. Într-un oarecare final și după o plimbare pe două etaje, am fost direcționați către șefa instituției, care ne-a primit cu un zâmbet chinuit și cu o privire de ”tocmai am fost deranjată de voi muritorilor”, am repetat poezia și am fost concediați scurt și la obiect ”consultați codul fiscal și pe cel al muncii”.Nu înțeleg de ce sunt plătiți oamenii aceștia și culmea e că sunt foarte mulți.

De serviciile medicale voi povesti cu altă ocazie.

fake-smile

 

 

Reclame

Constat – Cum stăm cu respectul?

Am aflat zilele trecute că s-a stins din viață Cristian Țopescu, probabil unul dintre cei mai buni comentatori sportivi din România. Nu pot spune că am fost și nici că sunt un fan al sporturilor, dar aflând vestea tristă nu am putut decăt să simt o părere de rău și să doresc ca Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Ceea ce însă m-a frapat, să nu spun șocat, este că toate televiziunile au dat încontinuu știrea aceasta, apârând chiar filmulețe cu ”in memoriam”. Toți reporterii au început să îl ridice pe om în slăvi să îi acorde toate omagiile văzute și nevăzute. Dintr-o dată toată lumea a aflat cine a fost acest mare comentator, toată lumea l-a omagiat așa cum se cuvine.

Am spus că m-a frapat și am spus bine pentru că tot ceea ce se întâmplă acum nu s-a întâmplat când omul era încă în viață.

De ce nu ne-am arătat respectul atunci? De ce nu am adus omagii atunci? De ce afli cine a fost cu adevărat Cristian Țopescu abia după ce a încetat din viață?

Și aceste întrebări sunt valabile pentru toată lumea.

Am aflat mult mai multe despre Regele Mihai abia după ce a murit. A făcut lucruri mari dar se pare că nu a interesat pe nimeni. Dar odată cu moartea sa, toate televiziunile au scos de la naftalină toate documentarele posibile legate de familia regală. Brusc toți erau de partea regalității si îmi pun din nou întreabrea: de ce așa târziu? De ce lăudăm un om abia atunci când omul respectiv a plecat dintre noi? De ce nu putem aprecia valoarea unei persoane în viață?

Și lista aceasta poate continua probabil la nesfârșit.

E păcat totuși că valorile noastre mor aproape sub anonimat iar după începe circul.

Însă nimic nu mă dezgustă mai mult ca postările pe rețelele de socializare, atunci când unii au impresia că printr-un like și un share îți arăți respectul.

Mă disperă postările prin care ești atenționat că fără un share nu îl iubești pe Dumnezeu sau nu ai avut dram de respect pentru viața unui om. Sunt ”convinsă” că cei plecați dintre noi, exact asta fac acolo unde sunt, urmăresc rețelele de socializare să vadă cine a ținut cu adevărat la ei, mă gândesc că poate și îngerii au întocmit vreo condică prin care vei ajunge în rai în funcție de câte like-uri ai dat la pozele cu Isus și cu Fecioara Maria sau la cât de des ai distribuit ”în semn de respect” crucea.

Voi milita întotdeauna pentru respectarea valorilor în viață, dar probabil nu o voi face niciodată pe o rețea de socializare în care nimeni sau aproape nimeni nu e cel real 100%. Toți ne dorim să fim mai buni, toți ne dorim să fim apreciați, dar ceea ce îmi doresc eu este ca toate lucrurile astea să se întample în viața reală, nu pe internet.

Seek-respect-not-attention.-It-lasts-longer.

 

 

Cine suntem noi?

reteta unui meniu demn de un Drevil:

Una bucata fotograf promitator plin de idei artistice, viitor specialist IT a.k.a Dreena

Una bucata scriitor amator viitor economist, a.k.a Issel

Mod de preparare:

se amesteca bine cele doua ingrediente principale si se condimenteaza cu putin sarcasm plus imagini artistice dupa gust.

Se lasa 20 de minute la frigider, apoi se serveste la o cana de cafea.

Et voila, desertul perfect pentru orice ocazie