Citesc – Fluturi

dap, Irina Binder a intrat cu bocancii ei medievali și în cultura mea literară.

Cred că fiecare carte pe care am citit-o până acum și-a pus într-un fel sau altul amprenta asupra mea, pentru ca nu există cărți care să nu îți lase o emoție sau un sentiment, chiar și lehamitea sau uitarea se încadrează aici. Nu, nu este cazul Fluturilor, nu mi-a provocat nici lehamite și cu siguranță nu voi uita prea repede acțiunea cărții, dar cred ca aura de care s-a înconjurat este…. ipocrizia, pentru că de iubire și de sentimente faine nu prea poate fii vorba.

Am citit primul volum și am avut senzația că poate doar eu sunt total pe lângă subiect, apoi am căutat recenzii și am descoperit că sunt mulți care îmi împărtășesc părerea. Am citit al doilea volum pentru că vroiam o încheiere onorabilă și doar asta am primit, scrisoarea de la sfârșit m-a făcut să îmi dau seama că am citit o carte îndoielnică. Dar să detaliez puțin.

Primele capitole ale primului volum au creat senzația unui jurnal intim scris de o copilă de vreo 13-14 ani. O copilă care își joacă cartea maturității, însă o joacă foarte prost și total deplasat. De fapt jurnalul, este început undeva în negurile copilăriei și continuat mult după vârsta de 20 și ceva de ani. Ceea ce m-a frapat este că nu am văzut o îmbunătățire a scrierii, fără a diseca partea gramaticală, care de altfel e anapoda. A folosit toate adjectivele din lume pentru a se descrie, exact ca un copil răsfățat, care nu știe unde devine penibil, iar atunci când nu a mai găsit advective a inventat unele, gen *superbăciune*.

Am încercat să prind esența, însă tocmai pe aia nu am găsit-o. Vorbim despre o obsesie, Matei – Irina, despre o iubire obsesivă Robert-Irina, despre slugărnicia celorlalți, Oli/Simona/ prieteni – Irina, despre antipatii judecate cu vehemență Alexandra/Diana – Irina și despre faptul că orice mascul este absolut îndrăgostit și/sau obsedat de Irina, gen Angel, Claudiu, Alex sau prietenii lui Matei. Apoi am văzut exact ce au văzut și alții, o obsesie a Irinei de a devenii un fel de sfântă. Nici un om sănătos la cap nu ar suporta atâta hărțuire, bătăi, drogare, lipsire de libertate sau distrugere de acte oficiale și mai poate spune că *vai ce mult te iubesc eu pe tine*. Desigur exista și Sindromul Stockholm, dar aici nu poate fi adus în discuție.

Am încercat să trec cu vederea scăpările, în care Irina se crede perfectă, dar de fiecare dată mă loveam de prejudecăți, de faptul că la fiecare pagină se contrazicea singură, de faptul ca volumul doi mi-ar fi inundat apartamentul, pentru că nu a existat o pagină în care să nu plângă, să nu se lamenteze sau să nu se considere Sfânta Irina, protectoarea ipocriților.

Ceea ce m-a șocat este faptul că până și pe blog mi se pare la fel de antipatică și încrezută. Îi judecă pe cititorii care o critică și se agață de faptul că nu știu ce scriitor consacrat i-a dat sfaturi. Nu vrea să se îmbunătățească, atunci când anumite critici sunt chiar constructive, pentru că ea e conștientă că nu este o scriitoare, că ea a scris pentru ea și pentru o prietenă nu pentru toată lumea. Atunci mă întreb de ce a publicat? Pentru că o editură, care se pare că nu are pe cineva la corectură, a fost fascinat de blog și a vrut să publice gen 2000 de cărți.

Dragă Irina, nu sunt critic, sunt un cititor cu opinii și știu că nu ai nevoie de sfaturi de la mine, dar îmi voi lua libertatea de a da un sfat. Dacă vrei să fi o lady, așa cum pretinzi, acceptă că nu ești perfectă, citește de două ori înainte de a publica și învață să accepți că nu toată lumea e de acord cu tine, nu te mai considera buricul universului și nu mai judeca defectele celorlalți.

Îți doresc mult succes cu volumul 3.

Cheers,

Issel

 

 

Anunțuri

Citesc – Bună seara, Melania!

Ultimul an mi-a adus multe surprize plăcute din punct de vedere literar. Dacă societatea actuală continuă să îmi aducă șoc după șoc, ei bine autorii și implicit ultimele opere citite mi-au adus zâmbetul pe buze. Am scris într-un post anterior, că am fost foarte reticentă față de autorii români, din varii motive. Apoi am descoperit comori ascunse pe rafturi și de câteva săptămâni mi-am achiziționat opere autohtone. Am dat Cezarului ce este al Cezarului și nu am fost dezamăgită, deloc!

Am descoperit-o pe Rodica Ojog Brașoveanu prin intermediul unui e-book. Primisem cadou de la un prieten un pachet de 100 de cărți, printre care se număra si titlul ”320 de pisici negre”. Am început să citesc din curiozitate, m-a atras titlul, apoi după câteva pagini nu am putut să mai las cartea din mână. Acum 2 săptămâni am achiziționat si Bună seara, Melania și încântarea mea a fost peste măsură.

Înainte de a face o recenzie decentă, pentru cei ce nu cunosc opera scriitoarei, romanele din seria Melania Lupu au legătură, așadar ordinea corectă este: Cianură pentru un surâs, Buna seara, Melania!, 320 de pisici negre, O toaleta a la Liz Taylor, Anonima de miercuri și Dispariția statuii din parc (cel puțin asta mi-a spus mie bătrânul world wide web 😀 ). Iar eu fiind o ” specială” am făcut taman pe dos, citisem 320 de pisici, apoi buna seara, Melania :D, sigur următorul volum va fii Cianură pentru un surâs, apoi voi continua cu ultimele 3, pentru că Issel e haotică :D.

Revenind la ceea ce am vrut să scriu de la bun început. Romanul ne aruncă în viața Melaniei Lupu, o bătrânică simpatică foc, cocheta și puțin dereglată și a motanului Mirciulică, companionul ei de încredere. De data asta Melania e pusă pe fapte mari așadar urzește un complot extraordinar pentru a fura un tablou valoros din colecția Muzeului Chiusbaian.

Ceea ce mi-a plăcut enorm este că acțiunea e foarte transparentă, cititorul știind în fiecare moment cine sunt hoții și cine sunt urmăritorii, însă fără urmă de îndoială scriitura e absolut savuroasă, replicile sunt pline de umor și răsturnările de situație nu întârzie să apară. Cred ca cel mai mult m-am conectat cu Maiorul Cristescu și cu frustrarea acestuia, chit că de cele mai multe ori simpatizam cu Melania. Nu ai cum să nu o iubești pe această bunicuță pusă pe năzdrăvănii și pe Mirciulică, motanul cochet și plin de surprize. Așadar pentru mine a fost un fel de război pe două fronturi.

De asemenea mi-a plăcut mult și descrierea Melaniei găsită pe Wikipedia:

Melania este „o hoață fără să fure,o escroacă fără să înșele”.Este de asemenea,un mic inspector care a ajutat la descoperirea mai multor rău-făcători,folosindu-se de pseudonimul „Abatele Brown”. Desigur, toate impreuna cu motanul ei negru Mirciulica, partener de infractiuni. Infractiunile Melaniei se invart toate in jurul obiectelor de arta, picturi si sculpturi, indiferent daca le fura, ascunde sau ajuta la gasirea lor.”

Spor la citit,

Cheers,

Issel

Și coperta bineînțeles:

13263743_1019030814832673_5470046919993571224_n

 

Citesc – Neamul Corbilor – Copiii Întunericului

Înainte de a face o recenzie cât de cât coerentă, vreau să clarific anumite lucruri. Unu , am avut prejudecăți legate de autorii români, faptul că mai sunt și tineri mi-a sporit îndoiala, iar al doilea este că până la punctul acesta de cotitură am avut senzația ca anul acesta voi citii 3 cărți proaste. Nu e cazul de față. Vă asigur 100%, că asta e una din cărțile care m-au ținut cu sufletul la gură de la început până la sfârșit și nu m-a dezamăgit!

Povestea e destul de complicată și te aruncă în hățișuri din care ieși foarte greu și tocmai acesta e farmecul, atunci când ajungi la ultima pagină, te întrebi unde e continuarea. Vine și aia anul acesta!

Pe scurt: Nicol și Roxana sunt două adolescente speciale, cu personalități aparent diferite. Devin cele mai bune prietene în urma unui ”accident” pe care aleg să îl facă secretul lor. Un secret ce le va schimba viața complet. Fetele vor încerca timp de mai mulți ani să ascundă de ochii lumii faptul că sunt deosebite, știind că acest lucru, odată dat în vileag le poate aduce moartea.

Devenite pioni într-un război secular se vor trezi într-un mod brutal smulse din tot ceea ce cunosc și vor privi cu alți ochi lumea înconjurătoare. Vor avea de ales între fuga continuă și înfruntarea adversarilor, oameni deloc de neglijat, ținând cont că în jurul lor se poartă un adevărat război al vrăjitorilor. Întunericul este însă aproape…

Am spus că această carte m-a ținut cu sufletul la gură de la început până la sfârșit, am fost chiar puțin contrariată de faptul că următorul volum va fi lansat undeva la începutul lunii iunie în cadrul Bookfest.

Mi-a plăcut faptul ca descrierea este succintă și foarte bine pusă la punct, fără a ne pierde în detalii. Mi s-a părut suficientă pentru a putea vizualiza personajele sau locurile acțiunii.

Capitolele sunt scurte și scrise din perspective diferite, vor alterna între cele două personaje principale, astfel cititorul poate vedea o imagine de ansamblu.

Personajele sunt complexe, iar farmecul este tocmai faptul că nu le poți cataloga drept pozitive sau negative. Un singur personaj mi s-a părut ca tinde spre a fi perfect, lucru care nu mi-a plăcut, dar în definitiv avea nevoie de o latura pozitiva. Chiar sper ca în volumul 2 să fie ceva mai deosebit, ieșit din comun, no more Mary Sue please  😀

Este o carte ce o citești în câteva ore, maxim două zile, iar pentru mine asta e un bonus. Înafara faptului că mai trebuie să aștept următorul volum la librărie, e chiar un avantaj faptul că personajele îți rămân întipărite în minte și te fac să aștepți cu nerăbdare următoarele aventuri.

Recomand cartea din tot sufletul! Nu va fi o dezamăgire!

p.s. 1 –  cele 3 cărți proaste mai au de așteptat

p.s. 2 – fun fact: am descoperit autoarea după o postare pe blog în care vorbea despre cărțile gratis!

p.s. 3 coperta desigur!!!!

13164428_1013358712066550_3915323473760595102_n

Cheers,

Issel

 

 

Cartea lunii – Februarie – Grădinile Lunii

55399

Aș putea spune seria anului, dar mă restrâng la primul volum, cel puțin deocamdată.

Nu sunt sigură că aș putea face o recenzie logică și de bun simț, mi-a plăcut atât de tare cartea încât mai mult ca sigur aș deveni părtinitoare cu anumite fragmente și personaje în detrimentul altora.

Nu am gustat de mult timp o serie fantasy de o calitate atât de bună. O serie în care lipsesc cu desăvârșire orcii, elfii și hobiții, dar care are din belșug vrăjitori, împărați, zei mai mult sau mai puțin puternici și coridoare magice. Aș adăuga și o tentă mică de horror și tacâmul e complet.

Primul volum începe cu o senzație că tocmai te-ai izbit de un zid, sau așa cum scrie chiar autorul ca te-ai aruncat în gol de pe un zgârie-nori. Războaiele de cucerire ale Imperiului malazan te lovesc și te răsucesc, apoi te simți zdrobit de multitudinea de personaje care se perindă prin carte de la un fragment la altul. Aici am avut și o mică dezamăgire, deoarece traducerea în limba română nu e cea mai strălucită, iar fragmentele nu sunt diferențiate prin *. A trebuit să mă prind destul de repede de chestiunea asta, deoarece terminam un paragraf, întorceam pagina și mă trezeam că următoarea propoziție nu are nimic de-a face cu cea dinainte.

Ca fun-fact: Din serie au fost traduse doar primele 3 volume, următoarele 7 sunt în limba engleză.

Fun-fact 2: Da e o serie de 10 cărți! Doar nu citim nimic mai puțin de atât 😀

Caractere care s-au desprins din peisaj prin chestii destul de spectaculoase sunt: Anomander Rake, domnișoarele și doamnele vor fii încântate de unicitatea lui, iar domnii de tăria de care dă dovadă, Tattersail, o vrăjitoare simpatică ce ne va da lumea peste cap….. de câteva ori, detașamentul Arzătorilor de Poduri, condus de Whiskeyjack, până la ora actuală sunt favoriți, la care se mai adaugă Rope (one of my favourite bad guys) și Tronul Umbrei (din punctul meu de vedere un nume care nu a fost prea inspirat, original Shadow Throne)

Varianta tradusă în limba română (paperback) publicată de Nemira (sorry for the shitty picture)

70121972_1_1000x700_vand-carti-fantasy-cronicile-malazane-steven-erikson-4-volume-bucuresti

Spor la citit,

Cheers,

Issel

 

Constat – Aroganță

2653312-tumblr_m3r79bkcn81r48cu0o1_500_thumb

De foarte mult timp mi-am dorit să cunosc un autor publicat, iar acum câteva luni, prin intermediul unui grup pentru iubitorii de cărți chiar am intrat într-un contact virtual, printr-o rețea de socializare ce e drept, cu o scriitoare debutantă. Deși nu ne-am vorbit niciodată, chiar aveam de gând să port o conversație practică și coerentă, iar pentru mine acest lucru necesită un minim de studiu anticipat, chiar de citire a lucrării publicate.

Am descoperit că este un autor foarte interactiv, lucru care la început m-a bucurat. Să încerci să te apropii de cititorii tăi e un lucru care denotă bun simț și respect pentru cei care te apreciază sau chiar fac un efort financiar să achiziționeze ceea ce ai scris.

Am specificat că acest lucru m-a bucurat la început, pentru că atunci când am devenit mai curioasă legat de răspunsurile domnișoarei debutante m-am izbit de o aroganță crasă, ca să nu mai spun că de fiecare dată când cineva îndrăznea să ii critice lucrarea, il concedia instant, îl cataloga rapid drept hater și își vedea rapid de drum, de acela presărat cu laude și lingușeli, în care toată lumea trebuia să fie absolut în toate de acord cu scriitorul, chiar dacă lucrarea e penibilă, chiar dacă oameni mai avizați și cu nițel mai multă experiență au considerat că mai trebuie lucrat puțin. M-a șocat atitudinea de maidan și figurile de mare divă, chiar și atunci când într-un articol de blog a încercat să se explice, că primește foarte multe întrebări tâmpite, DAR că nu își va șterge nici contul pentru întrebări și nu își va revizui nici atitudinea, pentru că ea, domnișoara debutantă, e prea interesantă și prea cultă pentru muritorii de rând. Ea face conversații filozofice în miez de noapte, scuza voastră că stați pe internet, care este?

Nu sunt împotriva nimănui, chiar mă bucură să văd ca lumea citește și mă bucură și mai tare când cineva chiar dorește să scrie și astfel să împrospăteze aerul literar. Ceea ce mă neliniștește este atitudinea descrisă mai sus, care sunt convinsă că nu se aplică tuturor. Dacă viitorii scriitori vor fii ca ea pe ce făgaș va intra cultura literară?

Până la viitoarea constatare,

Cheers,

Issel

Citesc – Hoţul de cărţi – Markus Zusak

thebookthief_1

Nu obişnuiesc să fac recenzii la cărţi pe care nu am reuşit să le finalizez, însă povestea de faţă m-a captivat atât de mult încât pur şi simplu nu mă pot abţine să nu o recomand şi altora.

Am un anumit principiu pe care rareori îl încalc, şi anume acela de a nu fii dată pe spate de carţile cu recenzii foarte bune, sunt de părere că o poveste bună nu are nevoie de un martketing agresiv, că intr-un fel sau altul se vinde de la sine, iar atunci când naratoarea e nimeni alta decât Doamna cu Coasa, ei bine orice recenzie care doreşte să vândă e pur şi simplu inutilă.

M-am întrebat în câteva rânduri de ce e scrisă dintr-o perspectivă atât de nefirească şi răspunsul a fost halucinant, povestea e plasată in Germania anilor 40, atunci când neobişnuitul nostru narator, ei bine, era în plină expansiune.

Naraţiunea are un fir destul de simplu, astfel o urmărim pe micuţa Liesel Meminger în drumul ei neabătut spre cunoaştere. Cunoaşterea tainelor cititului într-o epocă în care erai atât de constrâns de societate, în care pentru multe familii o carte însemna o poziţie socială sau o condamnare la moarte. Însă Liesel nu pare dispusă să facă prea multe concesii. Atunci când, cu ajutorul tatălui vitreg, pătrunde în minunata lume a cărţilor, Liesel e dispusă să facă orice pentru setea ei de nestăpânit, ajungând să fure cărţi din incedierile organizate de trupele naziste sau chiar din biblioteca soţiei primarului.

Aşa cum a m mărturisit mai sus, încă nu am finalizat cartea, dar fascinaţia e cu atât mai puternică.

Spor la citit!!!

Issel

Literar – Cutie

gorgeous pastel pink wedding party macarons pink wedding ideas party dessert plate pastel food ideas-f54846

„Ai capul ingropat intr-o cutie.

*

Magazinul de dulciuri e mereu deschis pana tarziu, insa nu am incercat niciodata sa aflu motivul, caci sunt vremuri in care copii mici nu mai par atat de mici, in care lumea se maturiezeaza prea repede, iar magazinul de dulciuri este dat uitarii.

 Dar intotdeauna este deschis pana tarziu.

Acolo este locul in care am simtit toate durerile sufletesti, alaturi de tine.

 *

Razele plapande ale amurgului conturau liniile calme ce iti compuneau trupul, erai ca intotdeauna, aceeasi aparenta calmitate ce iti facea ochii sa priveasca departe, sa vada prin noi ceilalti. Acelasi zambet sardonic iti ridica putin colturile buzelor atunci cand priveai parul balai al vecinei. Erai la fel si parca intotdeauna diferit.

 Te priveam obsesiv, caci simpla ta prezenta imi dadea inspiratie si imi taia respiratia. Dar ai intors privirea si am simtit ca te-am pierdut pentru o clipa si totusi nu pot pierde ceva ce nu am, iar tu nu imi apartineai atunci.

 Ai oftat prelung, privind indiferent ceasul dar timpul tinea cu mine, caci limbile scurte si tari nu mergeau cu nimic mai repede, chiar pareau ca incetinesc sub privirile tale incruntate. Stiu asta, caci timpul imi sopteste secretele sale la o cana cu ceai.

 Mi-ai intors privirea, iar zambetul tau sardonic parea o idee mai lat, apoi te-ai indreptat cu pasi leganati catre mine. Te-ai rezemat de o banca si ti-ai aprins o tigare.

 Mi-ai facut o invitatie dar eu nu ti-am raspuns, am preferat sa fiu indiferent, caci ai stricat totul, mi-ai otravit inima si m-ai facut sa sufar.

Ai intins mana catre mine si mi-ai smuls un scancet mut iar odata cu el o parte din mine. Nu pareai constient ca te joci cu sufletul unui artar batran mereu mangaiat de palmele umede ale timpului.

 *

 Dar timpul a trecut, iar tu ai ajuns sa te joci in lacasurile albe dintre nori, iar eu am ajuns un cufar de comori ascuns sub doi metri de pamant.

 Iar cea mai de pret comoara imi esti tu.”

 

 Experimente literare….

 

 

Citesc…. Cantec de gheata si foc

Dupa nenumarate insistente ale prietenilor, familiei si iubitorilor de fantasy, de fiecare data cu acelasi cantecel „Vizioneaza filmul, ca e bestial” m-am hotarat…. sa citesc epopeea lui George R.R. Martin.

Si nu mi-a parut rau deloc, desi recunosc e cam tarziu, tinand cont ca foarte multi [world wide web in special] fac o gramada de spoilere si imi pare si mai rau ca nu avut acces la aceste romane cam de cand aparuse epopeea pe piata [1996 din cate am inteles].

Dar lasand chestiunile mele bizare la o parte, ma bucur sincer cam dat peste o carte atat de interesanta.

Mi-a placut intriga de la bun inceput, intr-o era feudala impletirea genului fantastic cu o oarecare realitate este un lucru sa spunem anevoios, dar autorul a reusit sa surprinda foarte bine fiecare aspect al povestii.

Nu voi intra in foarte multe detalii, deoarece abia ce am reusit sa termin primul roman si sunt undeva la un sfert din al doilea. In definitiv povestea e una foarte complexa, urzeala pentru castigarea tronului, razboiul pe toate planurile si relatiile atat de haotice dintre personaje te arunca pur si simplu intr-un tumult din care iti vine foarte greu sa mai iesi, odata ce ai gustat din esenta povestii.

Desi fiecare volum este descurajant de lung [aprox 600 – 800 de pagini/volum] il recomand cu tarie celor pasionati de literatura fantastica si intrigi politice.

Din punctul meu de vedere singurul dezavantaj este descrierea, de multe ori mult prea detaliata a scenelor de lupta.  Martin descrie intr-un mod destul de brutal luptele corp la corp, iar cei ce au ecranizat romanele au preluat aceasta idee. Eu sunt ceva mai pacifista si scenele respective le trec foarte repede. Sunt totusi constienta ca nici in medieval nu se mangaiau cu sabiile, dar totusi ne incadram la literatura pentru tineri [sau cel putin asa cred] si mie una mi se par uneori terifiante.

Si ca sa nu existe nelamuriri, am inceput sa vizionez si seria ecranizata, dar abia dupa ce am incheiat primul roman. Sunt un mic critic caruia ii place sa analizeze imaginatia cinematografica si acuratetea cartilor.

Cred ca despre subiectul acesta voi mai posta pe viitor.

Cheers,

Issel

p.s. copertile celor cinci romane aparute pana in prezent 😀

A_Game_of_Thrones_Novel_Covers

Constat – Generatii, ganduri si concepte

 

 

Daca ar as putea sa imi cataloghez generatia intr-un singur cuvant as spune clar si raspicat : INCERTA.

Nu ma incadrez in clasicismul parintilor, a bunicilor si razboiului, dar nici in atmonsfera tehnologizata de astazi. Cumva sunt prinsa la mijloc, am jucat sotron si aveam mereu genunchii zdreliti, dar am cunoscut si telefonul ultra subtire, tableta si jocurile de pe facebook. Imi place muzica clasica, rock-ul clasic si unele romante imi merg la suflet, dar pot aprecia la fel de bine hiturile de astazi. Ador micuta rochie neagra dar am invatat sa nu mai asortez pantofii cu geanta. As imbraca oricand costumul clasic la o zi de birou dar de cele mai multe ori apar in blugi skinny.

Cred ca ar trebui sa fac un fel de pact, atat cu trecutul cat si cu prezentul si chiar cu viitorul, as mai adauga si dorinta de a ramane o impatimita a cartilor clasice fara a stirbii din originalitatea contemporanilor. Cumva voi ramane mereu in incertitudine iar ceea ce este sigur e doar satisfactia personala.

Un zambet, o clipire si o floare nu aduc primavara dar vor fii mereu insotite de caldura.

Un ianuarie frumos si un an perfect!

Issel

Constat – Melancolie si vis implinit

De câteva zile mă paşte o uşoară umbră de melancolie. Simt un dor nespus pentru trecut, pentru zilele leneşe din studenţie, pentru cărţile cititie noaptea, pentru pauzele de cafea. Astăzi nu mai am timp pentru aproape nimic din ceea ce imi place cu adevărat. Lucrez zi lumină şi incerc să mă ridic la nivel standard ca gospodină. Nu spun că nu îmi place ceea ce fac, doar simt nevoia de evadare din cotidian, iar acum singura mea portiţă este o carte bună, când şi când.

Am băgat de seamă (cu stupoare) că blogul a împlinit nu demult 5 anişori. Au fost frumoşi, tumultoşi, presăraţi cu zâmbete şi mascote şi optimism şi pesimism şi multa dragoste şi multe împliniri. Am realizat subit că ne-am atins ţelul,  al meu a fost acela de a devenii economist, al Dreenei de a devenii fotograf profesionist. Nu vreau să pară laudă, e pur şi simplu adevărul.

Problema e următoarea: trebuie să îmi găsesc un vis nou, pentru care să lupt, pentru care să trudesc, de care să fiu mândră şi care să mă facă să zâmbesc la fiecare izbândă. … şi cumva visul acesta se leagă de partea literară…

Aş vrea ca peste cinci ani să dau reblog la postul acesta…

Issel