Iulie

Am gasit acest articol pe un blog pe care il citesc de ceva vreme si pentru ca iulie e luna mea preferata din an, il impartasesc si cu voi 😀

Sursa : My violet world

„Dacă lunile ar fi oameni: Iulie

b667f3793c2e318cb0d56f8a7abea920 Iulie are un caracter cald, solar, şi uneori furtunile sale se nasc tocmai de prea multă căldură. Înalt şi blond, cu părul ca spicele grâului, nu aparţine unui singur loc, ci întregii lumii.

Zâmbetul lui topeşte orice inimă, iar felul în care îţi povesteşte despre aventurile trăite de el în excursiile lui te face să crezi că eşti la o reprezentaţie de teatru. Are o înclinaţie către dramatism, către a povesti prin hiperbole, dar nu te minte. Îţi topeşte uşor inhibiţiile, şi chiar atunci când eşti pregătit să dezvălui şi tu ceva despre tine, pleacă. Dar nu pentru că nu ar fi interesat. Inima lui mare e capabilă de compasiune. Doar că se plictiseşte repede. În scurt timp, îţi dai seama că este amicul tuturor, dar prietenul a puţine persoane. Acelea pentru care e capabil să rămână.

Dacă îl întâlneşti, oriunde, ai putea exclama cu uşurinţă că este un extravertit pur, doar că are şi el temerile lui, are şi el momente când vrea să fie singur. În general, de unul singur călătoreşte, dar are capacitatea de a atrage mereu oameni în jurul lui. Iulie e făcut pentru a performa pe această scenă a vieţii pe care o vede, pur şi simplu, aşa cum este, dar decide ca replica lui la tot ceea ce îi oferă viaţa să fie „epică”.

A frânt câteva inimi, fără să vrea asta, tot datorită tendinţei lui de a se plictisi repede. Printre amicii lui, a avut o reputaţie de Don Juan, până să o întâlnească pe Martie. În ziua când a întâlnit-o, în Buenos Aires, sufletul lui s-a simţit cumva, calm. Şi asta era furtuna lui de care mai nimeni nu ştia, în afară de prietena lui cea mai bună, Octombrie. Dincolo de candoarea, dramatismul şi exuberanţa lui, dincolo de zâmbetele lui largi, simţea uneori o nelinişte în suflet. Neliniştea aia năştea uneori accese de furie şi, într-un fel, era născută din frica ce îl mai cuprindea îndeajuns, că nimic din tot ceea ce trăieşte nu este îndeajuns. Că va fi, cumva, uitat.

Iulie e ca un copil lăsat singur într-o zi de bâlci, entuziasmat de tot ceea ce vede în jurul său care încearcă toate maşinăriile şi sfârşeşte prin a performa pe scenă şi a-i face pe toţi să râdă, dar care, la sfârşitul serii, se ascunde după cortină, puţin obosit, dându-şi seama că nu are nevoie de fapt ca toată lumea să îl aclame, ci doar de câteva persoane care să privească dincolo de zâmbetul lui şi cu care să facă mai mult decât să alerge de-a lungul râului şi să arunce cu pietre în apă. Alături de care să aibă curajul de a se afunda până în adâncuri pentru ca apoi să îşi joace rolul fără să îi fie frică de umbre.”

O casă pentru doi, vă rog!

Totul începe şi se termină cu o uşă, dar în cazul nostru nu s-a terminat nimic, nu încă, mai avem de făcut atât de multe, dar important este că am început cu o uşă.

Ar trebui să schimbăm uşa, zis şi făcut. Şi am schimbat toate uşile din casă, am schimbat parchetul, am pus gresie şi faianţă, am zugrăvit, am făcut curat şi apoi ne-am izbit cu capul de un perete.Decoraţiuni….

Dacă aş avea o casă cu o mie de camere garantez că le-aş decora pe toate şi fiecare ar fii unică, dar o mie de stiluri în două camere, e un lucru foarte anevoios să îi, mai placă şi lui….. imposibil! Soluţia a fost găsită dar nu neapărat unanim acceptată. A trebuit să aleg eu culorile care îmi plac (CREM, prietenii ştiu de ce) parchetul care îmi place (multe ore de negociere cu praful), faianţa pe care să aştept cu nerabdare să o curăţ (de era baia mai mare…..) gresia pe care să o spăl cu dragoste (că trebuie spălată zilnic) şi aşa mai departe. Am făcut multe compromisuri la bază, ne-am uitat urât unul la celălalt şi s-au fumat multe ţigări de nervi, dar am reuşit. În cele din urmă descrisă în trei cuvinte: casa e crem! Lucru ce lasă loc decoraţiunilor din etapa a doua, draperii, perdele, mobilier….

Octogenari

Îmi doresc să ajungem octogenari…. împreună

… în ciuda anilor dintre noi.

Am crescut într-o eră romantică, în care fetele frumoase erau curtate de bărbaţi chipeşi, primeau flori şi complimente, erau cerute de neveste cu mare pompă, iar el făcea orice pentru ea. Am realizat că eu nu eram o fată frumoasă sau cel puţin nu în accepţiunea aceea.

Am primit lalele furate din grădina mamei lui, cel mai frumos compliment a fost legat de faptul că arăt mai tânără decât sunt de fapt, e zgârcit la vorbă, mi-a spus că sunt frumoasă de vreo patru ori în cinci ani, dar atunci când a făcut-o m-am simţit ca Afrodita. Cina romantică pentru care toţi se dau peste cap să o facă atunci când te cer de nevastă s-a transformat într-un inel agăţat in buchetul de flori ce l-am primit de ziua mea, iar singura întrebare a fost Vrei?

Am împărţit strălucirea mirilor între noi, când lumea îl privea şi pe el cu aceeaşi dorinţă ca pe mine.

Suntem de cinci ani împreuă dar încă nu avem un an de căsnicie şi totuşi, cumva totul e perfect, nu am renunţat la romantism, l-am adaptat pentru noi. L-am făcut unic în felul lui, din egoismul de a mă completa pe mine. El e perfect, eu sunt perfectă şi asta e tot ceea ce contează.

Au existat regrete şi sunt convinsă că vor mai exista, dar ne-am clădit pe bucurii şi fundaţia e solidă. Suntem atemporali şi ne rezolvăm problemele, reparăm cu precizie acolo unde trebuie şi tot ceea ce sperăm este că vom fii şi noi la un moment dat octogenari legaţi de dragostea e ne-a adus împreună în faţa altarului.

image17

Literar – Cutie

gorgeous pastel pink wedding party macarons pink wedding ideas party dessert plate pastel food ideas-f54846

„Ai capul ingropat intr-o cutie.

*

Magazinul de dulciuri e mereu deschis pana tarziu, insa nu am incercat niciodata sa aflu motivul, caci sunt vremuri in care copii mici nu mai par atat de mici, in care lumea se maturiezeaza prea repede, iar magazinul de dulciuri este dat uitarii.

 Dar intotdeauna este deschis pana tarziu.

Acolo este locul in care am simtit toate durerile sufletesti, alaturi de tine.

 *

Razele plapande ale amurgului conturau liniile calme ce iti compuneau trupul, erai ca intotdeauna, aceeasi aparenta calmitate ce iti facea ochii sa priveasca departe, sa vada prin noi ceilalti. Acelasi zambet sardonic iti ridica putin colturile buzelor atunci cand priveai parul balai al vecinei. Erai la fel si parca intotdeauna diferit.

 Te priveam obsesiv, caci simpla ta prezenta imi dadea inspiratie si imi taia respiratia. Dar ai intors privirea si am simtit ca te-am pierdut pentru o clipa si totusi nu pot pierde ceva ce nu am, iar tu nu imi apartineai atunci.

 Ai oftat prelung, privind indiferent ceasul dar timpul tinea cu mine, caci limbile scurte si tari nu mergeau cu nimic mai repede, chiar pareau ca incetinesc sub privirile tale incruntate. Stiu asta, caci timpul imi sopteste secretele sale la o cana cu ceai.

 Mi-ai intors privirea, iar zambetul tau sardonic parea o idee mai lat, apoi te-ai indreptat cu pasi leganati catre mine. Te-ai rezemat de o banca si ti-ai aprins o tigare.

 Mi-ai facut o invitatie dar eu nu ti-am raspuns, am preferat sa fiu indiferent, caci ai stricat totul, mi-ai otravit inima si m-ai facut sa sufar.

Ai intins mana catre mine si mi-ai smuls un scancet mut iar odata cu el o parte din mine. Nu pareai constient ca te joci cu sufletul unui artar batran mereu mangaiat de palmele umede ale timpului.

 *

 Dar timpul a trecut, iar tu ai ajuns sa te joci in lacasurile albe dintre nori, iar eu am ajuns un cufar de comori ascuns sub doi metri de pamant.

 Iar cea mai de pret comoara imi esti tu.”

 

 Experimente literare….

 

 

Constat – Cititor de meserie

A mai trecut un revelion in care mi-am propus sa citesc nu stiu cate carti, desi nu mi-am dus mai niciodata la indeplinire visul de a citi tot ce mi-am propus.

Am pornit in calatoria cuvintelor sapate adanc in hartie, inca de cand am invatat sa citesc. Ceva mi-a atras intotdeauna atentia, ceva m-a facut sa vreau sa visez cu ochii deschisi, poate a fost magia castelului Hogwarts, poate nebunia adorabila a micutei Holly Golightly, sau poate spadele stralucitoare ale muschetarilor, insa am avut intotdeauna ceva nou de descoperit, in fascinanta aventura a unei lumi, din nefericire, pe cale de disparitie.

Am depasit de foarte putin timp 100 de carti citite, am indragit doar cateva, am recitit cu placere altele si m-am simtit tradata de prea multe, insa nu am renuntat niciodata la fascinatia si miroul atat de placut al unei carti.

Apoi am realizat subit ca sunt cam ultima generatie care nu a avut acces la tehnologie, din frageda copilarie. Am descoperit telefonul mobil mult prea tarziu, nu stiam de existenta e-book reader sau despre biblioteca virtuala, cloud era doar cuvantul englezesc pentru nor si singura metoda de a citii o carte era sa ii rasfoiesti paginile.

Consider tehnologia un rau necesar, dar nimic pe lumea asta nu va inlocui vreodata o carte adevarata. Pur si simplu fascinatia rasfoirii si mirosul unei carti noi sau vechi sunt de neinlocuit.

Ma intreb si acum daca exista cu adevarat slujba de cititor, pentru ca probabil as imbratisa cea mai tare meserie din lume. Pana la proba contrarie ,…. cheers from a book reader 😀

Issel

Constat – Generatii, ganduri si concepte

 

 

Daca ar as putea sa imi cataloghez generatia intr-un singur cuvant as spune clar si raspicat : INCERTA.

Nu ma incadrez in clasicismul parintilor, a bunicilor si razboiului, dar nici in atmonsfera tehnologizata de astazi. Cumva sunt prinsa la mijloc, am jucat sotron si aveam mereu genunchii zdreliti, dar am cunoscut si telefonul ultra subtire, tableta si jocurile de pe facebook. Imi place muzica clasica, rock-ul clasic si unele romante imi merg la suflet, dar pot aprecia la fel de bine hiturile de astazi. Ador micuta rochie neagra dar am invatat sa nu mai asortez pantofii cu geanta. As imbraca oricand costumul clasic la o zi de birou dar de cele mai multe ori apar in blugi skinny.

Cred ca ar trebui sa fac un fel de pact, atat cu trecutul cat si cu prezentul si chiar cu viitorul, as mai adauga si dorinta de a ramane o impatimita a cartilor clasice fara a stirbii din originalitatea contemporanilor. Cumva voi ramane mereu in incertitudine iar ceea ce este sigur e doar satisfactia personala.

Un zambet, o clipire si o floare nu aduc primavara dar vor fii mereu insotite de caldura.

Un ianuarie frumos si un an perfect!

Issel

Constat – lantul mesajelor…

…. cred ca toti am primit la un moment dat un mesaj de gen : „trimite acest text tutror celor din lista ta si vei avea o caruta de bani, bla bla bla”

Mdah, am dat peste o minune de genul asta in clasa a 5-a. Atunci era vorba de castigarea unei persoane pe care o iubeai si fiind atat de „matura”, iubeam mai ceva ca in povestile lui Disney. Mai trebuie sa spun ca biletelul meu din lant nu a functionat? …. bineinteles ca nu a functionat si pe langa asta timp de o saptamana am avut cei mai multi hateri din viata mea [ ca doar am trimis biletul la toata clasa, sa fiu sigura] 😀

Undeva prin negurile liceului ma izbeam frecvent de textul ala cu baiatul care iti batea parintii daca nu trimiteai mesajul sau mai departe, tin minte ca se termina intr-o nota horror. Nu l-am trimis mai departe, dar am pus bata de baseball in geam [in caz de orice eventualitate :)) ]

Mai apoi am fost intoxicata de mesajul copilului suferind de cancer si de faptul ca un motor de cautare dona familiei un cent pentru fiecare sms trimis mai departe. Am cautat putin prin vastul world wide web, si dupa 5 ani copilul era tot nou nascut si operatia inca nu se facuse. Ajunsesem la limita rabdarii…

Iar luna aceasta, surpriza, primesc un mesaj cu specialul Ianuarie 2014, care are 4 sambete si 4 duminici, care imi va aduce un sac de bani daca il voi trimite sau voi ramane saraca daca nu il voi trimite. Se termina in tonul acela sarbatoresc cu „trimite mesajul la 8 persoane care iti sunt dragi”. Asadar sa elaboram putin problema:

Eu primesc un „sac de bani” in fiecare luna, indiferent de cate sambete sau duminici numara, in principiu cei din management ii zic salariu, mai apoi saraca nu pot zice ca sunt dar nu ma dau banii afara din casa, asadar principiul „ce-am avut si ce-am pierdut” iar in ultima instanta, toti cunocutii mei imi sunt dragi, intr-o masura sau alta, iar alegerea a doar 8 persoane mi se pare un piculet cam aiurea. Normal ca doresc tuturor bine, de ce le-as trimite si biletelele lant?

Eu propun asa, fiind inceput de an, fiindca acum majoritatea ne facem planul de bataie pentru 2014, eu va doresc succes in tot ceea ce intreprindeti, sanatate pentru a va bucura de reusite, fericire, armonie si dragoste alaturi de cei pe care ii pretuiti! LA MULTI ANI! din ianuarie pana in decembrie…. si inca de 100 de ori pe atat!

Constat – Melancolie si vis implinit

De câteva zile mă paşte o uşoară umbră de melancolie. Simt un dor nespus pentru trecut, pentru zilele leneşe din studenţie, pentru cărţile cititie noaptea, pentru pauzele de cafea. Astăzi nu mai am timp pentru aproape nimic din ceea ce imi place cu adevărat. Lucrez zi lumină şi incerc să mă ridic la nivel standard ca gospodină. Nu spun că nu îmi place ceea ce fac, doar simt nevoia de evadare din cotidian, iar acum singura mea portiţă este o carte bună, când şi când.

Am băgat de seamă (cu stupoare) că blogul a împlinit nu demult 5 anişori. Au fost frumoşi, tumultoşi, presăraţi cu zâmbete şi mascote şi optimism şi pesimism şi multa dragoste şi multe împliniri. Am realizat subit că ne-am atins ţelul,  al meu a fost acela de a devenii economist, al Dreenei de a devenii fotograf profesionist. Nu vreau să pară laudă, e pur şi simplu adevărul.

Problema e următoarea: trebuie să îmi găsesc un vis nou, pentru care să lupt, pentru care să trudesc, de care să fiu mândră şi care să mă facă să zâmbesc la fiecare izbândă. … şi cumva visul acesta se leagă de partea literară…

Aş vrea ca peste cinci ani să dau reblog la postul acesta…

Issel