Citesc-Cavalerul celor 7 regate

Un mic exercițiu de imaginație, sau cel puțin asta a fost senzația mea. Se citește ușor în comparație cu seria și aduce un suflu interesant asupra perspectivei poveștii prezentate în Urzeala Tronurilor.

Am fost încântată de faptul ca acțiunea se petrece în timpul dinastiei Targaryenilor, se presupune că dragoni vii au mai fost zăriți, de asemenea am fost fascinată de istoria casei Targaryen. Se pare că nu toți aveau părul argintiu, dar vă spun doar atât.

Povestea e simplă, genul acela de poveste după care Sansa Stark tânjea in primele volume ale seriei. Cavaleri plecați la turnir.

Începe cu Dunk, un cavaler rătăcitor aflat în drum spre Ashford. Dunk fusese scutier timp de mulți ani, dar bătrânul cavaler pe care îl servea moare pe drum, nu înainte de a-l unge cavaler la rândul său pe vlajgan. O particularitate este faptul ca Dunk are o ținută impozantă, măsurând peste doi metrii și având forța unui taur. Soarta îl scoate în drumul său pe Egg, un puștiulică cu limba ascuțită și cu mintea brici, iar de aici începe o întreagă aventură care îi va purta pe cei doi într-un tumult nebunesc.

Cartea este împărțită în trei nuvele în perioade distincte de timp și în locuri diferite.

În așteptarea celui de-al 6-lea volum din Cântec de Gheață și Foc, Cavalerul celor 7 regate a fost un mic desert literar.

 

cavalerul-celor-sapte-regate_site

 

Citesc – Inclestarea Regilor

inclestarea-regilor-cantec-de-gheata-si-foc-vol-2_1_fullsize

Volumul 2 din seria Cantec de gheata si foc

Razboiul celor 5 regi, pentru stapanirea (aparenta) a Westeros-ului, fiecare cu motive intemeiate si cu o singura dorinta, bunastarea tinutului.

Cei doi conducatori ce mentinusera pacea timp de mai bine de zece ani au cazut prada intrigilor, iar lumea se trezeste cu susul in jos. Pe de o parte descendenta regala, dar indoielnica, il pune in frunte pe Joffrey Baratheon, insa cruzimea sa e contestata, astfel pozitia ii este pusa in primejdie. Nordicii doresc sa isi razbune lordul, in frunte cu fiul cel mai mare al familei Stark, Rob porneste o cruciada impotriva regalitatii, fiind catalogat foarte repede, drept inamicul principal al celor sapte regate.

Insa regele Joffrey e contestat si de unchiul sau, Stannis Baratheon considerand ca este mostenitorul de drept al regatului. Sprijinit de magia vrajitoarei Mellisandre de Asshai si incredintat ca el este salvarea asteptata de toti, porneste pe un drum, presarat din blesug cu amenintarea iminenta a mortii.

Sudul porneste alaturi de Renly Baratheon pentru cucerirea tronului de fier. Alianta celui mai mic dintre fratii Baratheon cu „trandafirii” familiei Tyrel aduce povestii un iz romantic si in acelasi timp primejdios.

Aliantele se inoada si se rup la fel de usor atat in Westeros cat si in Essos, in timpul in care amenintarea vine si din partea estica a lumii. Aparent fragila Daenerys, unicul vlastar al familiei Targaryen reuseste sa mobilizeze trupe si sa conduca o adevarata cruciada, cu o mana de fier si cu o logca imbatabila. Este desigur ajutata si de copiii ei, asupra carora voi pastra o umbra de mister.

Desi al doilea volum mi s-a parut usor plictisitor isi are rolul sau, atat pentru ntelegerea mai profunda a realitatilor ui Martin cat si pentru evolutia personajelor. Rasturnarile de situatie cele mai inedite nu intarzie sa apara, desi volumul are usoara tendinta sa devina mai mult o cronica istorica fara prea multa aventura.

Cheers,

Issel

Constat – O saptamana de cosmar

Ei bine da, eu nu am o zi proasta, pentru ca timp de trei luni imi merge bine, eu am o saptamana intreaga proasta. Am cazut, m-am taiat, mi-am facut o minune de vanataie, era sa fiu muscata de caini, calcata de masini. Mi s-a facut rau de am zis ca o sa lesin pe strada, ma dor ochii indiferent la ce ma uit, imi vine sa ma ascund sub o piatra de fiecare data cand suna ceasul dimineata. Dar sper totusi ca fiind vineri toate acestea se vor incheia.

Doua lucruri bune sapatamana asta

Vorba celor de la Guns’n’Roses

si pentru cei ce cunosc seria „Cantec de gheata si foc” ….

Jaqen H’ghar

tumblr_mde2mapoNH1r0r2buo1_500

Cheers,

Issel

Citesc…. Cantec de gheata si foc

Dupa nenumarate insistente ale prietenilor, familiei si iubitorilor de fantasy, de fiecare data cu acelasi cantecel „Vizioneaza filmul, ca e bestial” m-am hotarat…. sa citesc epopeea lui George R.R. Martin.

Si nu mi-a parut rau deloc, desi recunosc e cam tarziu, tinand cont ca foarte multi [world wide web in special] fac o gramada de spoilere si imi pare si mai rau ca nu avut acces la aceste romane cam de cand aparuse epopeea pe piata [1996 din cate am inteles].

Dar lasand chestiunile mele bizare la o parte, ma bucur sincer cam dat peste o carte atat de interesanta.

Mi-a placut intriga de la bun inceput, intr-o era feudala impletirea genului fantastic cu o oarecare realitate este un lucru sa spunem anevoios, dar autorul a reusit sa surprinda foarte bine fiecare aspect al povestii.

Nu voi intra in foarte multe detalii, deoarece abia ce am reusit sa termin primul roman si sunt undeva la un sfert din al doilea. In definitiv povestea e una foarte complexa, urzeala pentru castigarea tronului, razboiul pe toate planurile si relatiile atat de haotice dintre personaje te arunca pur si simplu intr-un tumult din care iti vine foarte greu sa mai iesi, odata ce ai gustat din esenta povestii.

Desi fiecare volum este descurajant de lung [aprox 600 – 800 de pagini/volum] il recomand cu tarie celor pasionati de literatura fantastica si intrigi politice.

Din punctul meu de vedere singurul dezavantaj este descrierea, de multe ori mult prea detaliata a scenelor de lupta.  Martin descrie intr-un mod destul de brutal luptele corp la corp, iar cei ce au ecranizat romanele au preluat aceasta idee. Eu sunt ceva mai pacifista si scenele respective le trec foarte repede. Sunt totusi constienta ca nici in medieval nu se mangaiau cu sabiile, dar totusi ne incadram la literatura pentru tineri [sau cel putin asa cred] si mie una mi se par uneori terifiante.

Si ca sa nu existe nelamuriri, am inceput sa vizionez si seria ecranizata, dar abia dupa ce am incheiat primul roman. Sunt un mic critic caruia ii place sa analizeze imaginatia cinematografica si acuratetea cartilor.

Cred ca despre subiectul acesta voi mai posta pe viitor.

Cheers,

Issel

p.s. copertile celor cinci romane aparute pana in prezent 😀

A_Game_of_Thrones_Novel_Covers