A venit mult așteptata perioadă a sărbătorilor de iarnă, prilej de bucurie pentru cei mici și pentru cei mari. Ce poate fi mai frumos decât sclipirile luminițelor de brad, veșmântul de zăpadă, care te face să zâmbești și neasemuitul sentiment al dărniciei care ne cam prinde pe toți?
Ei bine vorbesc strict de perioada sărbătorilor în sine, gen 25-27 decembrie, pentru că înainte de serenitate, și de Kevin singur acasă 1, 2 și 3, e aceea perioadă în care îți vine să te dai cu capul de toți pereții, să îți sugrumi toți vecinii și să te ascunzi sub un munte, până trece toată nebunia. Văd din ce în ce mai mulți oameni stresați, nervoși, grăbiți. Parcă sentimentul nu mai e la fel de mișto, parcă ar veni războiul, nu Crăciunul. Magazinele se aglomerează inutil, toată lumea e pusă pe făcut cumpărături maraton și nu, nu mă refer la cadouri, dar văd coșuri pline cu pungi de făină, mălai, zahăr, cam 10 kg de bomboane de ciocolată, ulei, oțet, carne tocată, slănină, pulpe de porc, de pui, de vițel. De multe ori mă gândesc că pun provizii pentru vreo 3 ani. Dar nu despre asta vreau să vorbesc, ci despre sentimentul acela de , cum să spun finuț, de nesimțire care îi cuprinde pe unii, mai ceva ca gripa. Despre perioada aglomerată, mă rog evit pe cât posibil să fac cumpărături în ultima săptămână înainte de Crăciun, în care fiecare aleargă de colo colo iar unii își lasă căruciorul plin, fix în mijlocul raionului, fie ei clienți sau cei care se ocupă de aranjarea rafturilor. Cumva în perioada asta înveți să faci slalom printre clienți, raioane, nou apărutele rafturi pline de globuri, cărucioare de cumpărături, cărucioare de copii, sau cărucioare pline de cutii goale, lăsate în voia lor. Și dacă ai ajuns viu și fără membre rupte la casă, tot acum înveți ce e aia viteză, trebuie pur și simplu să te apuci să arunci cu marfa pe banda rulantă, altfel ăla din spatele tău are toate șansele să te înjure și să își așeze tacticos coșul de cumpărături pe bandă. El se grăbește, nu știu ce scuză ai tu. Toată lumea se grăbește, nu știu ce caut eu printre ei. Eu nu am viață socială, eu cumpăr chestii pentru pereții de acasă și pentru câinele din cartier…
Și dacă am norocul să nu dau peste grăbiți am toate șansele să dau peste copii. Din păcate din ăia needucați. Poate îmi vor sări mămicile în cap, dar măi femeie, dacă al tău prichindel nu are astâmpăr și aleargă ca apucatul prin magazin, te rog ține-l acasă, dacă are tendința să se oprească fix în mijlocul ușii, te rog ține-l acasă, dacă blochează jumătate de raft, pentru că paradoxal, pe cât e de mic pare să ocupe un raft întreg, te rog ține-l acasă, dacă știi că e isteric atunci când nu primește ceea ce vrea și dacă te înfoi la oamenii care îl dau puțin la o parte pentru a-și putea continua cumpărăturile, atunci te rog stai și tu acasă. Am văzut copii cuminți care stăteau frumos lângă mămică sau maxim se duceau la vreun raft, alegeau ce aveau de ales și se întorceau. Fără țipete și trânteli pe jos, fără istericale și fără să se izbească de alți clienți.
Vreau să cred că ne civilizăm, vreau să cred că sentimentul de bunătate și dărnicie este mereu în sufletele noastre nu doar în preajma sărbătorilor. Vreau să cred că mai există puțină amabilitate și bun simț. Se spune că e o perioadă magică, așadar vreau și eu să cred în minuni.
Sărbători așa cum vă doriți!
Cheers,
Issel
Issel's corner 