Citesc – Cianură pentru un surâs

În sfârșit am intrat într-o oarecare logică a acțiunilor Melaniei Lupu.

După ce am terminat de lecturat acest volum mi-am pus și eu întrebarea, oare ce aș fi făcut dacă în locuința comună aș fi găsit ascunse două picturi de valoare? Nu sunt sigură că aș putea răspunde la o asemenea întrebare, la fel cum nici protagoniștii noștrii nu au știut ce i-a lovit.

Ce se întâmplă atunci când dintr-un accident casnic stupid, ca spargerea unei țevi de apă, locatarii unei căsuțe cochete din București, descoperă două picturi de valoare? Ei bine, primul gând ar fi fost predarea către autorități, însă atunci când fiecare are o agendă secretă, se hotărăsc să vândă lucrările unui mare colecționar de artă, pe o suma deloc de negllijat.

Iar dacă până aici lucrurile par in defintiv simple, ei bine oamenii încep să moară otrăviți cu cianură, iar panica instalată creează o atmonsferă întunecată, grea ca plumbul și plină de venin. Cine e ucigașul ascuns și care e metoda lui, din moment ce supraviețuitorii își autoimpun un regim alimentar spartan și totuși ineficient.

După prima victimă se instalează și primele sentimente de scepticism și repulsie, cei rămași neștiind care vor fi următoarele mișcări. Desigur, odată cu prima crimă, mușamalizată să pară o sinucidere, pe fir intră și poliția, totul culminând cu suspiciunea îndreptățită a maiorului Cristescu. Rând pe rând fiecare locatar devine un posibil suspect în același timp în care tot câte unul cade și victimă.

Sfârșitul este absolut halucinant, o răsturnare de situație fără precedent, iar criminalul un mic geniu tactic, însă cum nici o crimă nu e perfectă, la fel se întâmplă și în cazul acesta. Asasinul este demascat, picturile ajung…, ei bine nu vă spun unde, descoperiți singuri!

Spor la citit,

Cheers,

Issel

P.S. Să vorbim și despre volumul 2, Buna seara, Melania!

13612381_1046423538760067_7048009483922602107_n

Anunțuri

Citesc – Fluturi

dap, Irina Binder a intrat cu bocancii ei medievali și în cultura mea literară.

Cred că fiecare carte pe care am citit-o până acum și-a pus într-un fel sau altul amprenta asupra mea, pentru ca nu există cărți care să nu îți lase o emoție sau un sentiment, chiar și lehamitea sau uitarea se încadrează aici. Nu, nu este cazul Fluturilor, nu mi-a provocat nici lehamite și cu siguranță nu voi uita prea repede acțiunea cărții, dar cred ca aura de care s-a înconjurat este…. ipocrizia, pentru că de iubire și de sentimente faine nu prea poate fii vorba.

Am citit primul volum și am avut senzația că poate doar eu sunt total pe lângă subiect, apoi am căutat recenzii și am descoperit că sunt mulți care îmi împărtășesc părerea. Am citit al doilea volum pentru că vroiam o încheiere onorabilă și doar asta am primit, scrisoarea de la sfârșit m-a făcut să îmi dau seama că am citit o carte îndoielnică. Dar să detaliez puțin.

Primele capitole ale primului volum au creat senzația unui jurnal intim scris de o copilă de vreo 13-14 ani. O copilă care își joacă cartea maturității, însă o joacă foarte prost și total deplasat. De fapt jurnalul, este început undeva în negurile copilăriei și continuat mult după vârsta de 20 și ceva de ani. Ceea ce m-a frapat este că nu am văzut o îmbunătățire a scrierii, fără a diseca partea gramaticală, care de altfel e anapoda. A folosit toate adjectivele din lume pentru a se descrie, exact ca un copil răsfățat, care nu știe unde devine penibil, iar atunci când nu a mai găsit advective a inventat unele, gen *superbăciune*.

Am încercat să prind esența, însă tocmai pe aia nu am găsit-o. Vorbim despre o obsesie, Matei – Irina, despre o iubire obsesivă Robert-Irina, despre slugărnicia celorlalți, Oli/Simona/ prieteni – Irina, despre antipatii judecate cu vehemență Alexandra/Diana – Irina și despre faptul că orice mascul este absolut îndrăgostit și/sau obsedat de Irina, gen Angel, Claudiu, Alex sau prietenii lui Matei. Apoi am văzut exact ce au văzut și alții, o obsesie a Irinei de a devenii un fel de sfântă. Nici un om sănătos la cap nu ar suporta atâta hărțuire, bătăi, drogare, lipsire de libertate sau distrugere de acte oficiale și mai poate spune că *vai ce mult te iubesc eu pe tine*. Desigur exista și Sindromul Stockholm, dar aici nu poate fi adus în discuție.

Am încercat să trec cu vederea scăpările, în care Irina se crede perfectă, dar de fiecare dată mă loveam de prejudecăți, de faptul că la fiecare pagină se contrazicea singură, de faptul ca volumul doi mi-ar fi inundat apartamentul, pentru că nu a existat o pagină în care să nu plângă, să nu se lamenteze sau să nu se considere Sfânta Irina, protectoarea ipocriților.

Ceea ce m-a șocat este faptul că până și pe blog mi se pare la fel de antipatică și încrezută. Îi judecă pe cititorii care o critică și se agață de faptul că nu știu ce scriitor consacrat i-a dat sfaturi. Nu vrea să se îmbunătățească, atunci când anumite critici sunt chiar constructive, pentru că ea e conștientă că nu este o scriitoare, că ea a scris pentru ea și pentru o prietenă nu pentru toată lumea. Atunci mă întreb de ce a publicat? Pentru că o editură, care se pare că nu are pe cineva la corectură, a fost fascinat de blog și a vrut să publice gen 2000 de cărți.

Dragă Irina, nu sunt critic, sunt un cititor cu opinii și știu că nu ai nevoie de sfaturi de la mine, dar îmi voi lua libertatea de a da un sfat. Dacă vrei să fi o lady, așa cum pretinzi, acceptă că nu ești perfectă, citește de două ori înainte de a publica și învață să accepți că nu toată lumea e de acord cu tine, nu te mai considera buricul universului și nu mai judeca defectele celorlalți.

Îți doresc mult succes cu volumul 3.

Cheers,

Issel

 

 

Citesc – Bună seara, Melania!

Ultimul an mi-a adus multe surprize plăcute din punct de vedere literar. Dacă societatea actuală continuă să îmi aducă șoc după șoc, ei bine autorii și implicit ultimele opere citite mi-au adus zâmbetul pe buze. Am scris într-un post anterior, că am fost foarte reticentă față de autorii români, din varii motive. Apoi am descoperit comori ascunse pe rafturi și de câteva săptămâni mi-am achiziționat opere autohtone. Am dat Cezarului ce este al Cezarului și nu am fost dezamăgită, deloc!

Am descoperit-o pe Rodica Ojog Brașoveanu prin intermediul unui e-book. Primisem cadou de la un prieten un pachet de 100 de cărți, printre care se număra si titlul ”320 de pisici negre”. Am început să citesc din curiozitate, m-a atras titlul, apoi după câteva pagini nu am putut să mai las cartea din mână. Acum 2 săptămâni am achiziționat si Bună seara, Melania și încântarea mea a fost peste măsură.

Înainte de a face o recenzie decentă, pentru cei ce nu cunosc opera scriitoarei, romanele din seria Melania Lupu au legătură, așadar ordinea corectă este: Cianură pentru un surâs, Buna seara, Melania!, 320 de pisici negre, O toaleta a la Liz Taylor, Anonima de miercuri și Dispariția statuii din parc (cel puțin asta mi-a spus mie bătrânul world wide web 😀 ). Iar eu fiind o ” specială” am făcut taman pe dos, citisem 320 de pisici, apoi buna seara, Melania :D, sigur următorul volum va fii Cianură pentru un surâs, apoi voi continua cu ultimele 3, pentru că Issel e haotică :D.

Revenind la ceea ce am vrut să scriu de la bun început. Romanul ne aruncă în viața Melaniei Lupu, o bătrânică simpatică foc, cocheta și puțin dereglată și a motanului Mirciulică, companionul ei de încredere. De data asta Melania e pusă pe fapte mari așadar urzește un complot extraordinar pentru a fura un tablou valoros din colecția Muzeului Chiusbaian.

Ceea ce mi-a plăcut enorm este că acțiunea e foarte transparentă, cititorul știind în fiecare moment cine sunt hoții și cine sunt urmăritorii, însă fără urmă de îndoială scriitura e absolut savuroasă, replicile sunt pline de umor și răsturnările de situație nu întârzie să apară. Cred ca cel mai mult m-am conectat cu Maiorul Cristescu și cu frustrarea acestuia, chit că de cele mai multe ori simpatizam cu Melania. Nu ai cum să nu o iubești pe această bunicuță pusă pe năzdrăvănii și pe Mirciulică, motanul cochet și plin de surprize. Așadar pentru mine a fost un fel de război pe două fronturi.

De asemenea mi-a plăcut mult și descrierea Melaniei găsită pe Wikipedia:

Melania este „o hoață fără să fure,o escroacă fără să înșele”.Este de asemenea,un mic inspector care a ajutat la descoperirea mai multor rău-făcători,folosindu-se de pseudonimul „Abatele Brown”. Desigur, toate impreuna cu motanul ei negru Mirciulica, partener de infractiuni. Infractiunile Melaniei se invart toate in jurul obiectelor de arta, picturi si sculpturi, indiferent daca le fura, ascunde sau ajuta la gasirea lor.”

Spor la citit,

Cheers,

Issel

Și coperta bineînțeles:

13263743_1019030814832673_5470046919993571224_n

 

Citesc – Neamul Corbilor – Copiii Întunericului

Înainte de a face o recenzie cât de cât coerentă, vreau să clarific anumite lucruri. Unu , am avut prejudecăți legate de autorii români, faptul că mai sunt și tineri mi-a sporit îndoiala, iar al doilea este că până la punctul acesta de cotitură am avut senzația ca anul acesta voi citii 3 cărți proaste. Nu e cazul de față. Vă asigur 100%, că asta e una din cărțile care m-au ținut cu sufletul la gură de la început până la sfârșit și nu m-a dezamăgit!

Povestea e destul de complicată și te aruncă în hățișuri din care ieși foarte greu și tocmai acesta e farmecul, atunci când ajungi la ultima pagină, te întrebi unde e continuarea. Vine și aia anul acesta!

Pe scurt: Nicol și Roxana sunt două adolescente speciale, cu personalități aparent diferite. Devin cele mai bune prietene în urma unui ”accident” pe care aleg să îl facă secretul lor. Un secret ce le va schimba viața complet. Fetele vor încerca timp de mai mulți ani să ascundă de ochii lumii faptul că sunt deosebite, știind că acest lucru, odată dat în vileag le poate aduce moartea.

Devenite pioni într-un război secular se vor trezi într-un mod brutal smulse din tot ceea ce cunosc și vor privi cu alți ochi lumea înconjurătoare. Vor avea de ales între fuga continuă și înfruntarea adversarilor, oameni deloc de neglijat, ținând cont că în jurul lor se poartă un adevărat război al vrăjitorilor. Întunericul este însă aproape…

Am spus că această carte m-a ținut cu sufletul la gură de la început până la sfârșit, am fost chiar puțin contrariată de faptul că următorul volum va fi lansat undeva la începutul lunii iunie în cadrul Bookfest.

Mi-a plăcut faptul ca descrierea este succintă și foarte bine pusă la punct, fără a ne pierde în detalii. Mi s-a părut suficientă pentru a putea vizualiza personajele sau locurile acțiunii.

Capitolele sunt scurte și scrise din perspective diferite, vor alterna între cele două personaje principale, astfel cititorul poate vedea o imagine de ansamblu.

Personajele sunt complexe, iar farmecul este tocmai faptul că nu le poți cataloga drept pozitive sau negative. Un singur personaj mi s-a părut ca tinde spre a fi perfect, lucru care nu mi-a plăcut, dar în definitiv avea nevoie de o latura pozitiva. Chiar sper ca în volumul 2 să fie ceva mai deosebit, ieșit din comun, no more Mary Sue please  😀

Este o carte ce o citești în câteva ore, maxim două zile, iar pentru mine asta e un bonus. Înafara faptului că mai trebuie să aștept următorul volum la librărie, e chiar un avantaj faptul că personajele îți rămân întipărite în minte și te fac să aștepți cu nerăbdare următoarele aventuri.

Recomand cartea din tot sufletul! Nu va fi o dezamăgire!

p.s. 1 –  cele 3 cărți proaste mai au de așteptat

p.s. 2 – fun fact: am descoperit autoarea după o postare pe blog în care vorbea despre cărțile gratis!

p.s. 3 coperta desigur!!!!

13164428_1013358712066550_3915323473760595102_n

Cheers,

Issel

 

 

Constat – Despre maturizarea copiilor

 

Ultimele luni mi-au adus șoc după șoc. Dacă la începutul anului eram contrariată de mămicile lipsite de inhibiții și de cei care au uitat ce înseamnă intimitate, ei bine luna asta, cel puțin, am rămas cu gura căscată urmărind un show pentru copii, sau mai exact un show în care copiii sunt protagoniști.

Un băiețel dezinhibat în vârstă de 10 ani mi-a pus creierii pe moațe cântând cât îl ținea gura Uptown Funk, interpretat în original de Mark Ronson și Bruno Mars. Nu zic că nu ar fi fost un showman veritabil, dar dacă analizez puțin situația, textul și atitudinea copilului mi s-au părut deplasate. Copile ai 10 ani, fi copil, trăiește-ți copilăria și lasă fițele de ”I′m too hot (hot damn)„ . Am găsit textul și nu am mai avut nimic de comentat înafara faptului că degeaba ne plângem că unii copii cresc mult prea repede și se maturizează prea devreme.

„Uptown Funk”

(feat. Bruno Mars)

This hit

That ice cold

Michelle Pfeiffer

That white gold

This one for them hood girls

Them good girls

Straight masterpieces

Stylin’, wilin

Livin’ in up in the city

Got chucks on with Saint Laurent

Gotta kiss myself I’m so pretty

 

I’m too hot (hot damn)

Call the po-lice and the fireman

I’m too hot (hot damn)

Make a dragon wanna retire, man

I’m too hot (hot damn)

Say my name you know who I am

I’m too hot (hot damn)

And my band ‘bout that money

Break it down…

 

Girls hit your hallelujah (ooh)

Girls hit your hallelujah (ooh)

Girls hit your hallelujah (ooh)

‘Cause Uptown Funk gon’ give it to ya

‘Cause Uptown Funk gon’ give it to ya

‘Cause Uptown Funk gon’ give it to ya

Saturday night and we in the spot

Don’t believe me just watch (Come on)

Don’t believe me just watch

Stop

Wait a minute

Fill my cup put some liquor in it

Take a sip, sign a check

Julio, Get the stretch!

Ride to Harlem, Hollywood, Jackson, Mississippi

If we show up, we gon’ show out

Smoother than a fresh jar of Skippy

 

I’m too hot (hot damn)

Call the po-lice and the fireman

I’m too hot (hot damn)

Make a dragon wanna retire, man

I’m too hot (hot damn) {hot damn}

Bitch, say my name you know who I am

I’m too hot (hot damn)

And my band ‘bout that money

Break it down…

 

Girls hit your hallelujah (ooh)

Girls hit your hallelujah (ooh)

Girls hit your hallelujah (ooh)

‘Cause Uptown Funk gon’ give it to ya

‘Cause Uptown Funk gon’ give it to ya

‘Cause Uptown Funk gon’ give it to ya

Saturday night and we in the spot

Don’t believe me just watch (come on)

Before we leave

Let me tell y’all a little something

Uptown Funk you up, Uptown Funk you up

Uptown Funk you up, Uptown Funk you up, uh

I said Uptown Funk you up, Uptown Funk you up

Uptown Funk you up, Uptown Funk you up

Come on, dance

Jump on it

If you sexy then flaunt it

If you freaky then own it

Don’t brag about it, come show me

Come on, dance

Jump on it

If you sexy then flaunt it

Well it’s Saturday night and we in the spot

Don’t believe me just watch (come on)

 

Uptown Funk you up, Uptown Funk you up (say whaa?!)

 

Și dacă acest lucru pare inofensiv, o fetiță de 12 ani ne-a încântat cu Sway. O melodie ce se cere senzuală, mie îmi inspiră chiar puțin erotism. Dar la 12 ani mi s-a părut pornografie de-a dreptul. Text mai jos.

 

„Sway”

 

When marimba rhythms start to play

Dance with me, make me sway

Like a lazy ocean hugs the shore

Hold me close, sway me more

 

Like a flower bending in the breeze

Bend with me, sway with ease

When we dance you have a way with me

Stay with me, sway with me

 

Other dancers may be on the floor

Dear, but my eyes will see only you

Only you have that magic technique

When we sway I go weak

 

I can hear the sounds of violins

Long before it begins

Make me thrill as only you know how

Sway me smooth, sway me now

 

Sway me, make me

Thrill me, hold me

Bend me, ease me

You have a way with me

 

Sway with me

Sway (sway) (Sway)

 

Other dancers may be on the floor

Dear, but my eyes will see only you

Only you have that magic technique

When we sway I go weak

I go weak

 

I can hear the sounds of violins

Long before it begins

Make me thrill as only you know how

Sway me smooth, sway me now

Make me thrill as only you know how

Sway me smooth, sway me now

Make me thrill as only you know how

Sway me smooth, sway me now

Sway me

Sway me

Sway me now

 

Mă întreb dacă doar eu consider că nu e ok?

Până la viitoarea constatare,

Cheers

Issel

 

Maxime de pesimism#12 – Sictir…

Magazin de lux:

Eu: Nu va suparati, se poate platii cu cardul?

Vanzatoarea pe un ton arogant: NU, doar Cash!

Nu am reusit sa inteleg aroganta si sentimentul acela ca am jignit pe cineva cu o intrebare simpla. La preturile mari pe care le afiseaza unii ma mira sincer ca la atitudinea vanzatoarei, mai au clienti.

Viceversa: NU

 

Frustrările lunii aprilie

Sau mai bine spus frustrarea supremă, pentru că deși două luni am încercat să fiu zen, ei bine treaba asta m-a scos din ale mele. Dar să vă spun despre ce e vorba.

Sau mai bine să încep cu o întrebare: Cine vrea WI-FI gratuit în instituțiile publice? Eu, nu prea. Cozile sunt interminabile și acum, când le vom scădea drastic viteaza la internet, vom sta vreo 3 zile să plătim o factură sau impozitul sau orice altceva vrem să plătim pe la instituțiile statului. Trebuie să primești ceva bani, ai vreun drept? Ne vedem la anu că nu merge bine internetul….. și poate la anu nu mai ai dreptul ăla 😀

Cine vrea WI-FI gratuit în pub-uri, localuri, bodegi, restaurante, locuri de genul celor menționate? Pentru că, de ce să nu obligăm patronii cu legea, că tot e la modă să dai legi tâmpite. Pentru că noi mergem în localuri să stăm pe facebook, pentru că și până acum era gratuit în marea lor majoritate dar acum cu legea lor vor să oblige bodegile din toate satele să aibă înternet, că nah mușterii nici nu știu ce e ăla, dar au nevoie de el ca de aer. Pentru că avem un internet mai bun ca americanii și asta e o ofensă, hai să îl stricăm. De ce să avem ceva mai bun ca alții, mai prost da, mai bun, never.

Pentru că văd din ce în ce mai des, mesele tăcute, toți sunt conectați. Poate își trimit bancuri între ei. Din căte știu eu, localurile sunt pentru socializare, din aia live. Sunt puțini cei care merg pentru o cafea rapidă și sunt singuri. Într-un local mergi să te simți bine, să stai la povești cu oamenii din jurul tău, în offline! De ce ar dori cineva să oblige patronii să ofere internet gratuit? Sunt multe localuri care nu au acces deloc la serviciul ăsta și sunt mereu pline. Este neaparată nevoie să stăm conectați nonstop? E aberant! E nevoie de inovare sunt de acord, dar asta nu mi se pare un progres, ci un regres. Ne izolăm din ce în ce mai mult și ieșim din ce în ce mai puțin, iar acum și ieșirea va fii izolată. Tu și cu telefonul tău la o întălnire. Serios?

Sunt împotriva unui curent extrem de puternic, dar era nevoie să mă răcoresc!

CAFE_1449373692147_589842_ver1.0

 

Cartea lunii – Martie – Ora vrăjitoarelor

Pentru că fără serii nu mă simt eu bine, cartea lunii martie e cu siguranță opera scrisă de Anne Rice. Am doar un regret legat de ceea ce am citit până acum, am descoperit-o prea târziu. După ce guști George R.R. Martin, Stephen King, Steven Erickson, e greu să te mai sperii de ceva sau să atingi un nou nivel de violență. Dar nu vreau sa fac spoiler, vă las să degustați una din operele nelipsite de pe lista împătimiților genului gotic.

Primul volum, Ora Vrăjitoarelor ne prezintă istoria familiei Mayfair, o familie ale cărei începuturi ne duc către anii 1600, învăluită mereu într-o notă de mister, cu secrete înfricoșătoare și o avere demnă de capete încoronate.

Unul dintre lucrurile care m-au impresionat este faptul că romanul ne prezintă o cronică de familie ce pare a fii desprinsă direct din filele de istorie, Rice descriind aproape la perfecțiune perioadele istorice.

Personaje conturate extraordinar de fin, caractere pe care le îndrăgești sau le urăști, situații ce frizează normalitatea chiar și atunci când vorbim despre fantastic, se îmbină foarte armonios, cititorul dorind să descopere adeevărul cu fiecare pagină întoarsă.

Primul volum mi s-a parut puțin greoi chiar pentru faptul că erai mereu în expectativă. Oare când începe povestea? Oare când se întâmplă ceva, de ce nu se întâmplă ceva mai interesant? Oare, oare, oare? tot timpul m-am războit cu așteptarea, dar a meritat din plin. De la Cronicile Mayfair încolo a devenit un adevărat maraton și dacă primul volum l-am citit în vreo 2 săptămâni, al doilea volum l-am ”devorat” în vreo 4 zile.

Așa cum am menționat nu vreau să fac spoiler așadar vă învit în fascinanta lume a vrăjitoarelor Mayfair. 😉

P.S.: Seria este împărțită în 3 volume, Ora Vrăjitoarelor fiind primul, iar acesta la rândul său este împărțit în două cărți de aproximativ 600 de pagini per carte. Ca să știți la ce vă înhămați 😉

P.S. 2: Coperta bineînțeles:

Chhers and happy reading,

Issel

 

Jurnalul unei dureri de cap – Prolog

Draga jurnalule,

Astazi m-am trezit fara sa vreau cu o nevoie uriasa de ciocolata. Nu ma intreba de ce, dar de dimineata am simtit nevoia unei picaturi de dulce divin. Pana si eu am drepturi, cel putin din cand in cand.

Draga mea victima nu a rezistat prea mult tentatiei, asa ca ne-am bucurat amandoua de un strop de fericire. Abia dupa tot ritualul diminetilor tarzii, am inceput sa ma comport cu atare, luand putin cate putin teren si instalandu-ma cu flacara mistica in neuronii dragei mele purtatoare. Nu a fost prea greu de intuit ca a incercat sa ma indeparteze cu o cafea si cu o briosa, insa zilele lungi de program tampit au cam surmenat-o asa ca dimineata mea a fost excelenta. Nu pot spune ca am avansat in grad, dar de un inceput de migrena tot am pus combustibil.

Ceea ce ma nedumereste si motivul pentru care scriu aceste randuri este ritualul nedeslusit de mintea umana [a barbatilor] al diminetilor. Victima mea, pe care o voi numi in mod aleatoriu A, adora sa stea cate 30 de minute sa se machieze la ochi. Nu sunt eu lupul moralist sa contest unul din motivele existentei mele, dar atunci cand ai senzatia ca iti pica ochii in gura de somn, ma mir ca ai energia sa stai atat de mult sa faci un lucru pe care sa nu il observe aproape nimeni.

Mai apoi mi se pare bizar tot acel talmes balmes de vapori parfumati, de altfel un alt motiv atat al existentei mele cat si al surorii mele Alergia. Mirosi frumos, ca te-ai spalat, fii discreta, nu e nevoie sa te imbaiezi si in parfum, sunt convinsa ca oamenii vor baga de seama ca esti in incapere, fara sa puna discret batistele la nas. Sunt foarte constienta ca imi reduc singura bugetul, dar oare s-a gandit cineva ca atunci cand toti incearca sa iasa in evidenta cu parfumul puternic si nu cu intelectul se creeaza un mic uragan de lehamite, mai ales intr-un loc inchis precum tranportul in comun? Un alt motiv al existentei mele si desigur al evolutiei mele. Evolutie spun, pentru ca eu m-am nacut doar surmenata, durere am devenit ceva mai tarziu. Dar sa revenim la oile noastre, asa cum spuneam, dimineata a fost perfecta, A a reusit sa isi duca planul la indeplinire printre lacrimi, eu am ajuns o aproape migrena, seful m-a felicitat pentru perspicacitate iar seful lui A a certat-o pentru neatentie si pentru ca era toanta.

Dupa-amiaza nu a fost prea deosebita. A a baut vreo 15 cafele, mi-a alimentat bine bateriile sa revin din ce in ce mai in forta, pana am facut-o sa renunte la toate planurile [era ceva legat de un coafor si cateva sedinte, prelungite mereu, de reflexo-terapie], dupa care a ales calea simpla. S-a bagat in pat cu patura pana la urechi si a incercat sa ma faca sa dau inapoi. Ceea ce nu stia A era ca atunci cand sunt o aproape migrena nu fac decat sa ma odihnesc si eu putin dupa o zi productiva, asadar atunci cand domnioara victima s-a trezit eu eram acolo, in toata forta si frumuseata mea. Mai are rost sa spun ca a trimis si combatanti? Cateva pastile de algocalmin nu sunt un dusman redutabil, o partida pe poker pe plecatelea, e mult mai eficienta, daca imi dai si un whiskey nu ma mai vezi pana la urmatoarea mahmureala, sau pana la urmtoarele ore de program prelungit.

In cateva concluzii, nu am reusit sa devin o migrena cu acte in regula, insa samanata am sadit-o, dar astazi m-am simtit tare eficienta. Sper ca maine sa ma desfasor pe un teren ceva mai neted, in principiu astia injura mult, beau energizante si asculta muzica la maxim, doar doar plec si imi vad de treaba mea, ceea ce nu stiu ei, este ca eu sunt o petrecareata.

Cu simpatie,

Durerea de cap….

www-rofl-to_headache